image
Sursa foto: Getty Images

Aşa arată noua Superligă: 20 de echipe, două grupe. Cum arată formatul, care e conducerea şi cine participă

12 cluburi mari din Europa, dintre care 6 din Premier League, şi-au manifestat intenţia de a forma o nouă competiţie fotbalistică în Europa - Superliga.

UEFA a ameninţat cu repercusiuni asupra cluburilor şi jucătorilor, însă se pare că sunt şanse mari ca noul proiect să fie implementat.

Goal.com a dezvăluit numele celor 12 cluburi fondatoare, al conducătorilor, dar şi al noului format. Astfel, Manchester United, Manchester City, Arsenal, Chelsea, Tottenham şi Liverpool sunt cluburile engleze care susţin noua Superligă. Acestora li se alătură Juventus, AC Milan, Inter, Real Madrid, Barcelona şi Atletico Madrid.

"Creierul" din spatele acestei noi competiții este Florentino Perez, președintele lui Real Madrid. Florentino Perez ar urma să ocupe funcția de președinte al Superligii Europene. Andrea Agnelii, preşedintele lui Juventus, a demisionat din funcţia de preşedinte al ECA şi va fi vicepreşedintele Superligii.

Conform sursei citate, noua Superligă va avea următorul format:

20 de cluburi participante: celor 12 anunţate până în acest moment li se vor alătura alte 3 şi vor fi, astfel, 15 cluburi fondatoare

cele 15 cluburi vor evolua în fiecare an în noua competiţie, iar lor li se vor alătura, în fiecare sezon, alte 5 echipe, care se vor califica în funcţie de rezultatele din sezonul precedent

meciurile vor avea loc la mijloc de săptămână, exact cum se întâmplă acum cu partidele din UEFA Champions League sau Europa League, astfel că weekendurile vor fi rezervate, păstrând tradiţia, partidelor din competiţiile interne

Superliga va încpe în luna august

vor exista două grupe de câte 10 echipe, cu meciuri tur-retur

primele 3 din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală ale Superligii

locurile 4-5 vor juca într-un play-off tur-retur pentru ultimele două locuri din sferturile de finală, care se vor juca în dublă manşă

semifinale tur-retur

finala în luna mai, într-o singură manşă

Cele 12 formații care ar fi gata să boicoteze noul format din Champions League (valabil din sezonul 2024/2025) și să evolueze într-o competiție separată, cu circuit închis, sunt FC Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid, Inter Milano, Juventus, AC Milan, Manchester City, Manchester United, Liverpool, Arsenal, Chelsea și Tottenham.

UEFA a aflat de planul pus la cale de cele 12 cluburi și a ținut "o ședință de criză". Forul european a emis și un comunicat în care critică inițiativa cluburilor din Anglia, Spania și Italia, anunțând că va lua măsuri drastice, inclusiv suspendări, în cazul în care noua competiție va exista.

"UEFA, Federațiile din Anglia, Spania și Italia au aflat că echipele plănuiesc să lanseze o nouă competiție cu circuit închisă, denumită Superliga. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, reiterăm că vom rămâne uniți și vom depune toate eforturile pentru a opri acest proiect cinic, bazat doar pe interesele unor cluburi, într-o perioadă în care societatea are nevoie de solidaritate mai mult decât oricând.

Vom lua în calcul toate măsurile disponibile, inclusiv juridice și sportive, pentru a preveni apariția acestei competiții. Fotbalul este bazat pe competiții deschise, care să se desfășoare grație meritului sportiv.

Așa cum FIFA și celelalte șase federații au anunțat, cluburile implicate vor fi interzise în orice competiție internă, europeană sau mondială, iar jucătorii pot fi suspendați la echipa națională.

Le mulțumim cluburilor din celelalte țări, în special celor din Franța și Germania, care au refuzat să se alăture lor", a transmis UEFA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: