Șefa statului, Maia Sandu a semnat un decret privind modificarea componenței Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic, de pe lângă președinte. Din Comisie au fost excluși Nicolae Posturusu, fost secretar general al Aparatului Președintelui R. Moldova, din timpul mandatul lui Igor Dodon.
De asemenea, a fost scos din Comisie și Petru Vasilică, și el angajat în cadrul Aparatului președintelui țării, pe timpul lui Igor Dodon, precum și șefa Biroului Migrație și Azil, Olga Poalelungi.
Cei trei au fost înlocuiți cu persoane noi. Este vorba despre consiliera prezidențială Olesea Stamate, care va fi și președintele Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic. Gheorghe Crețu, coordonator programe în cadrul Misiunii în Republica Moldova a Organizației Internaționale pentru Migrație, este noul vicepreședinte al Comisiei, iar doctorul în drept Victor Zaharia va fi membru al Comisiei respective.
Comisia a fost creată în iulie 1998 cu scopul asigurării exercitării de către preşedintele R. Moldova a atribuţiilor constituţionale în problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic.