image
Sursa foto: profit.ro

Wizz Air se aşteaptă la o redresare graduală a zborurilor spre sfârşitul verii

Wizz Air, compania aeriană low-cost din Ungaria, se aşteaptă la o redresare graduală a zborurilor spre sfârşitul verii, deoarece industria intră în al doilea an de restricţii din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

Ritmul redresării călătoriilor va creşte datorită progreselor înregistrate cu campania de vaccinare pe principalele pieţe ale companiei, care includ Ungaria, Marea Britanie, Polonia şi Italia. Dar actualele incertitudini nu permit Wizz Air să furnizeze estimări privind rezultatele financiare anuale, se arată într-un comunicat al operatorului aerian.

"Începutul anului financiar care se va încheia la 31 martie 2022 continuă să fie afectat de restricţiile de călătorie şi ne aşteptăm la o redresare graduală a traficului spre sfârşitul verii", estimează Wizz.

În anul financiar care s-a încheiat la 31 martie 2021, compania se aşteaptă să raporteze pierderi între 475 şi 495 milioane de euro, iar nivelul numerarului deţinut se ridică la 1,615 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că va putea supravieţui mulţi ani fără a efectua zboruri, scrie Agerpres.

Rezultatele financiare ale Wizz, una din cele mai solide companii aeriene din Europa din punct de vedere financiar, vor fi publicate în 2 iunie.

Wizz Air operează o flotă de 136 de aeronave Airbus A320 şi A321, fiind preferată de 40 de milioane de pasageri în anul financiar F20, care s-a încheiat pe 31 martie 2020. Wizz Air este listată la London Stock Exchange.

Noutăţile partenerilor

comentarii: