image
Sursa foto: Jurnal.md

Datoria Tiraspolului față de Gazprom a crescut la 6,8 mlrd de dolari; Moldovagaz: Este un proiect de acord între acționari

Datoria regiunii transnistrene pentru gazele naturale livrate de Gazprom a crescut la nivelul de 6,8 miliarde de dolari SUA. Despre aceasta a anunțat președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, la audierile din cadrul Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice.

Potrivit lui Vadim Ceban, există un proiect de acord intre acționari care oferă soluții în problema datoriei respective, însă nu poate fi abordat în lipsa unui Guvern plenipotențiar în Republica Moldova.

„Este o platformă de discuție la nivel de acționari și noi suntem gata sa acordăm tot suportul necesar pentru a aborda acest subiect. Foarte mult va depinde, inclusiv, de modul cum va fi reglementată problema transnistreană”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz.

În ceea ce privește datoriile malului drept al Nistrului pentru gazele naturale livrate de concernul Gazprom, acestea constituie circa 715 milioane de dolari SUA cu penalități, care revin în principal întreprinderilor termoelectrice.

„Există un mecanism de stingere a datoriilor și posibilități de lichidare a acestora într-o perioadă foarte scurtă”, a menționat Vadim Ceban.

„Problema acestei sume uriașe trebuie să fie tratată cu maximă vigilență, rezolvarea acesteia necesită un efort consistent nu doar al acționarilor Moldovagaz, ci și al autorităților statului”, a declarat președintele Comisiei de control al finanțelor publice, Igor Munteanu, referindu-se la datoria Tiraspolului.

Deputatul a adăugat că soluția trebuie să fie echitabilă față de cetățenii Republicii Moldova și legală sub aspectul obligațiilor întreprinderilor față de statul în care sunt înregistrate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: