image
Sursa foto: Getty Images

De la mașini și case, până la facturi. Suma impresionantă cheltuită de Maradona pe cadouri în ultimii ani din viață

Diego Maradona, fostul mare fotbalist argentinian, decedat în luna noiembrie a anului trecut, la vârsta de 60 de ani, a cheltuit o sumă impresionantă pe cadouri în ultimii ani din viață.

Conform unor documente contabile deținute de Matias Morla, fostul avocat al lui Maradona, Maradona a cheltuit nu mai puțin de 4,7 milioane de dolari pentru a oferi diverse cadouri, în perioada 2014-2020, scrie Gazzetta Dello Sport.

Printre cadouri se numără mașini, case, vacanțe, asigurări medicale, mâncare, facturi sau alte servicii, iar principalii beneficiari au fost cei cinci copii ai lui Maradona (Dalma, Gianinna, Diego Jr., Jana și Diego Fernando), fosta soție Claudia Villafane și fostele partenere Veronica Ojeda și Rocio Oliva, dar și cei doi frați și cele cinci surori ale argentinianului.

În documentele citate de publicația italiană apare și o donație de 155.000 de dolari făcută de Maradona mamei fostei sale partenere, Rocio Oliva, pentru a-și cumpăra un apartament. De asemenea, 25.000 de dolari s-au dus către o mașină cumpărată unei alte foste iubite, Veronica Ojeda, iar 38.000 de dolari au fost oferiți fetelor Dalma și Gianinna pentru niște zboruri private.

Tot în arhivele avocatului apare și un împrumut al lui Maradona către fosta soție Claudia, în valoare de 900.000 de dolari.

Calculele făcute de publicația italiană sunt doar pentru perioada 2014-2020, însă presa din Argentina scrie că donațiile făcute de-a lungul vieții de Maradona sunt de ordinul zecilor de milioane de dolari.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: