image
Sursa foto: Getty Images

Durii din MMA se ciocnesc din nou! Când va avea loc lupta Conor McGregor - Dustin Poirier

Irlandezul Conor McGregor (32 de ani) și americanul Dustin Poirier (32 de ani) vor lupta din nou în cușca UFC.

Un nou episod al rivalității dintre cei doi mari luptători de MMA va avea loc în vară, după ce președintele UFC, Dana White, a reușit să-i convingă pe McGregor și pe Poirier, scrie ESPN, care adaugă că bursele vor fi uriașe.

Presa din Statele Unite anunță că o a treia luptă dintre cei doi practicanți de Arte Marțiale Mixte va avea loc în cadrul galei UFC 264, pe 10 iulie, în Las Vegas.

În urmă cu șapte ani, irlandezul se impunea în fața lui Dustin Poirier, în timp ce în urmă cu trei luni, în ianuarie, americanul s-a impus prin KO în repriza a doua.

În ianuarie, Conor McGregor a fost pus la podea după o serie excelentă de pumni a lui Poirier, însă irlandezul de 32 de ani spune că l-au afectat serios loviturile adversarului în zona gambelor.

McGregor a sosit la conferința de presă în cârje, având dificultăți reale de deplasare.

"Piciorul e complet 'mort', e compromis. Nu am reușit să ajustez loviturile. Felicitări lui Dustin, mă bucur pentru el, dar și pentru mine, deoarece am avut șansa să lupt în acest vremuri.

E greu de digerat, nici nu-mi dau seama dacă sunt atât de supărat. Nu știu ce să zic. Voi avea o abordare diferită la al treilea duel cu Dustin. Nu e de glumă cu loviturile acestea. Lovitura aceea joasă la gambă... n-am mai trecut prin așa ceva", a spus McGregor, la conferința de presă de după lupta cu Poirier.

Dustin Poirier și-a luat revanșa pentru eșecul din 2014, când el era cel învins de McGregor încă din prima rundă, tot prin KO tehnic. Ambii luptători au lăsat de înțeles încă din ianuarie că pregătesc un al treilea duel.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: