image
Sursa foto: Jurnal.md

Modificări la bugetul de stat pentru 2021, votate de Parlament pentru indexarea pensiilor de la 1 aprilie

Parlamentul a aprobat, în două lecturi, un proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2021 pentru a aplica noua modalitate de indexare a pensiilor începând cu 1 aprilie.

Amendamentele urmăresc ajustarea surselor de finanțare a deficitului bugetar la deficitul modificat, reflectarea alocațiilor suplimentare de la bugetul de stat pe subprograme de cheltuieli și conform Clasificației funcționale, ajustarea plafonului datoriei de stat interne.

Precizăm că, potrivit noului mecanism de indexare a pensiilor, în aprilie, coeficientul de indexare va constitui media creșterii anuale a indicelui prețurilor de consum pentru ultimii trei ani, iar în octombrie – rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs.

Deputații au anunțat că la 1 aprilie curent pensiile vor fi indexate cu 3,89%, iar conform prognozelor, indexarea la 1 octombrie va fi de 3,2%.

Mecanismul de indexare va fi aplicat pentru peste 730 de mii de beneficiari.

Cheltuielile necesare pentru indexarea pensiilor și unor prestații sociale la 1 aprilie și la 1 octombrie constituie peste 700 de milioane de lei. Sursele de acoperire ale acestora vor fi suplinite din contul deficitului bugetar cu acoperire din contul datoriei interne.

Noutăţile partenerilor

comentarii: