image
Sursa foto: border.gov.md

Peste 10.000 de cetățeni au traversat frontiera de stat; Ce încălcări au depistat polițiștii de frontieră

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 10 595 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 4 990 traversări persoane, dintre care 3 367 treceri la frontiera moldo-română, 1 458 treceri la frontiera cu Ucraina și 165 treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) rămân a fi:

PTF Leușeni – 1 417 traversări persoane;

PTF Sculeni – 781 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 612 traversări persoane;

PTF Cahul - 384 traversări persoane;

PTF comun Criva – 421 traversări persoane.

Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

- două încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

- o tentativă de trecere a frontierei cu act falsificat;

- un caz de trafic ilicit de bunuri;

- un cetățean străin a depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

- trei conducători auto au ignorat regulile de folosire a vinietei și transportare de pasageri;

- patru persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76' al CC al RM);

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 10 595 persoane și completate 184 de fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 210 apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Noutăţile partenerilor

comentarii: