image
Sursa foto: jurnal.md

Nemulțumiți de decizia CNESP, transportatorii amenință cu proteste; „De ce nu se referă și la troleibuzele arhipline?”

Ultima decizie a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, referitoare la transportul de pasageri pune în pericol existența ramurii transportului rutier de pasageri și poate contribui la stoparea activității pe multe rute regulate, care nu-și vor putea relua activitățile după anularea restricțiilor. Este reacția Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) la decizia CNESP, care prevede limitarea numărului de pasageri cu 50% față de numărul de banchete din saloanele autobuzelor

„Restricțiile impuse transportului public pot avea sens atunci când persoanelor care se deplasează la locul de muncă, le este oferită o alternativă accesibilă. În realitate, această alternativă a devenit transportul ilegal de persoane, care a luat o amploare mare pe timp de pandemie. Restricțiile au dus la aplicarea unor amenzi exagerate transportatorilor privați din municipiul Chișinău și la dispariția acestora. În același timp, troleibuzele, proprietate municipală, circulă arhipline, fără a fi sancționate în modul similar cum sunt sancționați cei privați” a menționat Oleg Alexa, președintele APOTA.

În aceste condiții, transportatorii anunță că odată cu prima amendă aplicată de autoritățile care se vor ghida de prevederile acestei hotărâri, vor ieși la proteste.

„Transportatorii nu pot să nu reacționeze împotriva acestei Hotărâri. Vom acționa solidar și în mod colectiv pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

După prima amendă aplicată transportatorilor, pentru neexecutarea Hotărârii din 14.02.2021, este foarte probabil că va fi anunțată data protestului transportatorilor în fața Guvernului și sistarea totală a rutelor regulate” ,a mai spus președintele APOTA.

Reprezentanții Asociației au îndemnat CNESP să-și revizuiască restricțiile impuse transportatorilor pentru a evita protestele, sistarea rutelor și falimentul agenților economici care activează în acest domeniu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: