Ştiri

Sursa imaginii: diez.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

10 Feb. 2021 / 12:30

Agenţii economici, îndemnaţi să participe la Marca Comercială a Anului

Camera de Comerţ şi Industrie invită agenţii economici să participe la cea de-a 18-a ediţie a concursului „Marca Comercială a Anului”, care, potrivit organizatorilor, este unul dintre cele mai eficiente instrumente de promovare a companiilor bazat pe evaluarea mărcilor comerciale de către un juriu profesionist şi de către consumatori. Misiunea concursului este de a contribui la dezvoltarea economiei ţării prin creşterea competitivităţii şi sporirea capacităţilor întreprinderilor autohtone. Miza concursului este premiul mare „Mercurul de aur”. Tradiţional, distincţiile sunt îmânate de către oficialităţile statului în cadrul „Galei Businessului Moldovenesc”, relatează Moldova 1.

„Acest concurs are drept scop punerea în evidenţă a celor mai bune practici de valorificare a mărcii, pentru dezvoltarea afecerilor, precum şi familiarizarea consumatorilor cu cele mai de succes mărci de pe piaţa autohtonă. Concursul este de asemenea un platou de promovare a mărcilor, atât a celor deja cunoscute, cât şi a celor care se află la etapa de debut”, a declarat Viorel Iustin, director general la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.

Totodată, întreprinderile autohtone pot participa concomitent şi la concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii produselor şi serviciilor”.

„Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii bunurilor şi serviciilor” este o platformă de a evidenţia companiile care au implementat cu succes managementul calităţii şi de a promova abordările moderne ale calităţii. Acest concurs naţional de calitate este considerat drept o etapă de pregătire a întreprinderii pentru promovarea lor pe piaţa externă”, a menţionat Mihai Bîlba, vicepreşedinte al CCI.

Concursul a ajuns la cea de-a şaptea ediţie. La acesta poate participa orice companie din ţară, indiferent de forma juridico-organizaţională, numărul de angajaţi şi volumul producţiei.

Comentarii