/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/VIDEO/ Tânăra care a agresat adolescenta de 15 ani spune că nu-și regretă fapta

missing
09 februarie 2021, ora 22:06

Adolescenta de 15 ani, care a fost luată la bătaie cu pumnii și picioarele, zilele trecute de către alte patru fete, rămâne internată în spital. Medicii susțin că starea ei este de gravitate medie, dar stabilă, ea având comoție cerebrală și nasul fracturat. Cu toate acestea, pe rețelele sociale a fost postat un nou video, în care tinerele agresoare dansează, fac glume, iar una dintre ele spune că nu regretă deloc ceea ce a făcut și că, dacă ar fi cazul, și-ar repeta fapta. Direcția Educație a pornit o anchetă internă, pentru a investiga incidentul, iar astăzi, cazul a ajuns și în atenția deputaților.

Imaginile video au fost postate de către prietena uneia dintre fete, care a agresat zilele trecute minora de 15 ani. Acestea se distrează, glumesc și ascultă muzică, iar la un moment dat, adolescenta agresoare, fiind întrebată dacă o și-ar repeta fapta, răspunde cu ușurință – că da, ar repeta-o.

„ – Dacă va trebui, o să mă bați pe mine? – Posibil”.

O altă fată, care la fel a participat la scena agresivă, a lăsat un mesaj pe pagina sa de Instagram, în care a scris că:

„Nu mă interesează părerile voastre și că 400-600 de oameni vor să-mi scrie mesaj. Vreau doar să râd. Mulțumesc pentru complimente.”

Poliția Capitalei a declarat public că tinerele agresoare își fac studiile la mai multe licee din Capitală. Ne-am deplasat acolo, azi dimineață, însă, după jumătate de oră de așteptare, nimeni din administrație nu a ieșit să discute cu noi.

„ – Iaca citiți, la noi nu se permite. – Bine, noi stăm afară, dar vrem să discutăm cu administrația. O să iasă cineva la noi? Avem tot dreptul, sunt persoane publice, în posturi publice. – Nu știu ce să vă spun, acuș o să se clarifice. Bine”.

Iar la liceul unde își face studiile fata agresată, responsabilii ne-au spus că aceasta a fost mereu foarte liniștită și nu avea conflicte cu semenii săi. Administrația a încercat să ne convingă că deja întreprinde măsuri, pentru a evita astfel de situații pe viitor.

MARIANA SAVA, DIRECTOR ADJUNCT PENTRU EDUCAȚIE: „Avem și comisie pentru protecția drepturilor copilului în instituție, care se ocupă de viața și sănătatea elevilor”.

Totuși, responsabilii au recunoscut că nu au inițiat nicio investigație internă pe acest caz, pentru că nu vor să creeze panică în instituție.

MARIANA SAVA, DIRECTOR ADJUNCT PENTRU EDUCAȚIE: „Situația nu am discutat-o cu elevii, dar săptămâna aceasta am declarat-o săptămâna siguranței pe internet”.

În schimb, ieri, directorii de instituții, împreună cu poliția și apărătorii drepturilor copilului, au fost chemați la Direcția Educație, care a inițiat o anchetă internă pe acest caz.

ANDREI PAVALOI, ȘEF INTERIMAR DGETS: „Urmează audierea tuturor persoanelor implicate ca să avem o imagine clară, care a fost contextul și motivul certei”.

Specialiștii în psihologie susțin, însă, că bullyingul este un fenomen răspândit în țara noastră și că rolul principal îl joacă prietenii, colegii, părinții, vecinii copiilor și oricine care ar putea influența stoparea comportamentului neadecvat.

INA CRASNOJON, PSIHOLOGĂ: „Rolul principal le revine oricum martorilor, pentru că ei ar putea să zică stop, când este inițiat un asemenea comportament. Cei care se uită sunt mult mai mulți decât cei care inițiază un asemenea comportament. Persoanele care inițiază comportament de bullying își doresc sub orice formă să devină populari”.

Totuși, psihologul spune că în spatele unui astfel de comportament se ascund stări interne și emoții negative, lipsa de atenție și de dragoste.

INA CRASNOJON, PSIHOLOGĂ: „Fie că este un copil supus bullyingului acasă, fie că este un copil neglijat. În spate, cu siguranță, sunt niște comportamente la care părinții pur și simplu nu atrag atenție”.

Cazul a ajuns și în vizorul deputaților. Parlamentara din partea PPDA, Maria Ciobanu a solicitat exmatricularea fetelor bătăușe, iar socialistul Vladimir Odnostalco a prezentat un proiect de lege, care prevede mărirea salariilor psihologilor din instituțiile de educație.

VLADIMIR ODNOSTALCO, DEPUTAT PSRM: „Sunt oameni care ne fac societatea mai sănătoasă, care lucrează cu copiii noștri și primesc bănuți. Oare o să se dedice lucrului în așa condiții? Nu”.

Imaginile cu o adolescentă de 15 ani, care a fost bătută cu bestialitate, cu pumnii și cu picioarele, a fost trasă de păr și trântită la pământ de alte patru adolescente, cu vârstele cuprinse între 13 și 16 ani, au apărut, ieri, pe o rețea de socializare, iar la scurt timp, au ajuns și în vizorul Poliției.

Potrivit oamenilor legii, mama, împreună cu fiica sa, care a fost victima acestor acțiuni de violență, au depus, astăzi, o plângere la Poliție, iar pe cazul dat a fost inițiat un proces penal.

Cauza conflictului nu este cunoscută, deocamdată. Potrivit datelor statistice, în Moldova, 87 la sută din copii sunt supuși bullyingului, iar 3 din 10 cel puțin odată în viață au avut gânduri suicidale din această cauză.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram