Drama unei familii care luptă de 21 de ani pentru viața fiului lor; Au cheltuieli enorme, iar statul îi ajută cu 600 de lei

Ruven Dimitracenco s-a născut cu un chist neoperabil pe creier. Medicii le-au spus părinților că băiatul lor nu va trăi nici măcar un an. Cu mult efort, răbdare, numeroase medicamente și toți banii adunați în casă, zi de zi băiatul primea o nouă șansă la viață. Mai târziu i-a fost acordat gradul I de invaliditate, iar cu banii primiți din această pensie părinții puteau acoperi parțial cheltuielile lunare pentru medicamente. Totul s-a schimbat când băiatul a împlinit 18 ani. Deși starea lui e și mai gravă, gradul I de invaliditate i-a fost retras. Femeia se plânge că atunci când băiatul are un nou acces, nici un spital nu-l internează.

„Cinci ore l-au ținut la Institutul de Medicină Urgentă și ne-au sunat. Eram la muncă și l-a luat soțul. El spunea că l-a târât în taxi ca pe un câine. Iată așa și ni l-au dat, pentru că el nu are niciun vaccin. Ne-au spus că ni-l dă acasă pentru a nu se îmbolnăvi de coronavirus acolo. De trei ani așteptăm, pe el nu-l iau la spital. Până la 18 ani îl luau mereu, iar acum s-au îndesit accesele”, povesteșe Ina Dimitracenco, mama băiatului.

Femeia spune că îi este teamă că într-o bună zi nu-l va mai putea întreține pe Ruven, mai ales după ce băiatul a suferit un accident vascular cerebral. Și-a revenit cu greu, iar accesele băiatului sunt din ce în ce mai dese.

„Începe să-l doară foarte tare capul și el nu simte. Cade și gata. Când îl paralizează, eu îl duc ca pe un câine și m-a văzut lumea, și râdeau crezând că era beat. Eu am început să plâng...”, spune e mama îndurerată.

Pensia pentru invaliditate nu-i acoperă nici zece la sută din banii pe care-i cheltuie lunar pentru medicamente.

„Cu grupa I primea 1000-1100 de lei. Acum are 600 de lei. Uneori nici nu ne ajunge. Iată, mulțumesc surorii mele, verișoarei, care ne ajută. Mulțumesc, dar așa nu ajunge, că eu primesc 3.000 de lei. Lucrez la o pizzerie. Dar pe medicamente noi cheltuim foarte mult, uneori și 4.000 cheltuim, când și cum”, mai spune femeia.

Acum câțiva ani s-a întâmplat la fel. I-a fost retras gradul I de invaliditate și i-a fost dat gradul II, fără nicio explicație. După ce părinții săi au bătut la toate ușile autorităților, i-a fost acordat din nou gradul I, dar nu pentru mult timp.

„La 17 ani tot i-au schimbat grupa, din a I-a în a II-a și eu am mers la Ministerul Sănătății și am scris cu soțul o cerere. Copilului îi este din ce în ce mai rău, accesele sunt mai dese. Ei ne-au trimis la mai mulți profesori. Am mers la consultații și ne-au dat înapoi prima grupă”, povesteșe Ina Dimitracenco.

Din cauza stării de sănătate, Ruven a mers la școală mereu însoțit de mama sa.

„El, ca un copil, vrea totul. La grădiniță nu a fost, pentru că dacă se lovea cât de puțin, deodată avea comoție. Și eu zic: măcar puțin să-l duc la școală că îi era interesant cu copiii. Eu cu dânsul am mers până în clasa a IV-a, mai târziu accesele s-au îndesit, iar eu stăteam în clasă, în ultima bancă, cu injecția pregătită. Pe urmă deja stăteam în coridor și dacă avea acces, repede intram și îl injectam”, afirmă mama tânărului.

„Eu aș fi vrut să fiu ca toți copiii, dar nu-mi reușește asta”, spune Ruven.

Am solicitat informații pe acest caz de la Institutul de Medicină Urgentă și de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Instituțiile vizate ne-au transmis că vor analiza cazul și vor reveni cu o reacție, dar mai târziu.