image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Calea Ferată suspendă circulația trenurilor locale și suburbane începând cu 12 februarie; „Sunt vechi și periculoase”

Întreprinderea de stat „Calea Ferată a Moldovei” va suspenda circulația tuturor trenurilor locale și suburbane începând cu 12 februarie. Anunțul a fost făcut de reprezentanții căii ferate la ședința comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, la care a fost discutată situația de la această întreprindere.

„Nimeni nu le subvenționează, până acum reprezintă doar cheltuieli pentru întreprindere. Aceste trenuri sunt depășite și prezintă un pericol pentru pasageri. Ora de vară va veni în curând, ele pot lua foc și reprezintă un pericol pentru pasageri”, a declarat reprezentantul Căii Ferate, citat de News Maker.

Amintim că din primăvara anului trecut, din cauza pandemiei, trenurile internaționale de călători și o parte din traficul intern de călători a încetat să mai circule.

În prezent, Calea Ferată operează călătorii pe direcțiile Chișinău – Bender, Chișinău – Ungheni și Bălți – Ocnița. Astfel, după această decizie, circulația trenurilor de călători se va opri complet în Moldova.

În cadrul ședinței Comisiei de control a finanțelor publice care a avut loc ieri, s-a discutat și despre faptul că conturile CFM au fost blocate din cauza restanțelor salariale și a datoriilor enorme ale companiei.

În cadrul Comisiei a fost audiat raportul Curții de Conturi realizat în urma unui control la această instituție. Președintele Comisiei parlamentare de control a finanțelor publice, Igor Munteanu, a concluzionat că în condițiile în care dispune de peste 11 mii de hectare de teren și circa 47 de mii de metri pătrați de spații neutilizate, este de neînțeles de ce CFM nu poate achita salariile angajaților.

Totodată, în anii 2018-2019, Căile Ferate au comercializat peste 66 de mii de tone de materiale feroase fără acordul și decizia Consiliului de Administrație a CFM. Mai mult, au fost dezasamblate roți și alte materiale feroase în valoare de 168 de milioane de lei, din nou fără acordul Consiliului de Administrație, fiind create astfel riscuri de furt. Astfel, datoriile CFM au ajuns la 459 de milioane de lei.

Probleme la CFM sunt multiple și s-au agravat în ultimii ani. Raportul de conformitate mai atestă un supraconsum de carburanți și lubrifianți de peste 400 de tone și, respectiv, 250 de tone, cu prejudiciu total de zece milioane de lei. În raportul Curții de Conturi se mai arată că CFM a suportat cheltuieli sporite pentru alimentarea autoturismelor personale ale angajaților, fără a fi implementat un mecanism de monitorizare. Este vorba de 62 de mii de litri de combustibil, în sumă de aproape un milion de lei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: