image
Sursa foto: sputnik.md

Peste 10.500 de persoane au părăsit Republica Moldova în ultimele 24 de ore

Flux sporit la frontiera de stat pe sensul de ieșire din țară. Doar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16 318 traversări. Dintre acestea, 10.518 au fost înregistrate la ieșirea din Republica Moldova.

Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 5 800 traversări persoane, dintre care 2 818 treceri la frontiera moldo-română, 1 450 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 532 treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei pe sensul de intrare în Republica Moldova) au fost:

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 532 traversări

PTF Leușeni – 1 257 traversări;

PTF Sculeni - 599 traversări;

PTF comun Criva - 594 traversări;

PTF Giurgiulești-Galați - 538 traversări:

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, trei persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere a frontierei, iar alte 75 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 16 318 persoane și completate 416 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 127 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

La trecerea frontierei de stat, obligatoriu călătorii sunt supuși termometriei și sunt informați despre amenzile care vor fi aplicate persoanelor ce nu vor respecta măsurile de profilaxie în contextul coronavirusului.

În prezent, tranzitarea teritoriului Republicii Moldova este efectuată direct, fără oprire, prin următoarele culoare instituite între punctele de trecere a frontierei de stat:

- PTF Giurgiulești-Galați, rutier

– PTF Giurgiulești-Reni, rutier;

- Aeroportul Internațional Chișinău, aerian

– PTF Leușeni-Albița, rutier;

– PTF comun Palanka-Maiaki-Udobnoe, rutier;

– PTF Tudora-Starokazacie, rutier;

- PTF comun Criva-Mamalâga, rutier.

Noutăţile partenerilor

comentarii: