image
Sursa foto: privesc.eu

Dodon a redevenit liderul PSRM; „Niciun eveniment politic fără PSRM nu e posibil; Coaliții nu facem, le-am epuizat pe toate”

Igor Dodon a fost reales președinte al Partidului Socialiștilor în cadrul Congresului de astăzi al PSRM.

„S-a produs ceea ce era preconizat. Este o decizie a noastră comună, a conducerii partidului, de aceea eu cu cea mai mare satisfacție și plăcere am transmis funcția de președinte al partidului lui Igor Dodon. Nu s-a produs nimic ce se vehicula prin presă, că vor fi surprize. Surprizele la noi sunt foarte bine gândite și planificate, bine chibzuite”, a declarat Zinaida Greceanâi, după Congres.

La rândul său, Igor Dodon s-a referit la situația politică din țară.

„Este evident că următoarele evenimente politice importante fără participarea socialiștilor nu sunt posibile. Agenda noastră pe anul următor ține de întărirea PSRM și pregătirea și învingerea la anticipate. Nu intrăm în nicio coaliție în actualul Parlament, am făcut și cu dreapta, și cu stânga, s-au epuizat toate. De aceea, doar anticipate. De aceea îndemnăm președintele țării să inițieze cât mai rapid procedurile de dizolvarea Parlamentului”, a spus Dodon.

Declarații de presă după cel de-al XVI-lea Congres al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova

Declarații de presă după cel de-al XVI-lea Congres al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Posted by Privesc.Eu Moldova on Wednesday, 30 December 2020

Noutăţile partenerilor

comentarii: