image
Sursa foto: agerpres.ro

La un an după izbucnirea epidemiei la Wuhan, WWF avertizează cu privire la pericolul pieţelor de animale sălbatice

Organizaţia pentru conservarea naturii World Wildlife Found (WWF) a avertizat miercuri asupra pericolului reprezentat de comerţul liber, nereglementat cu animale sălbatice, la un an după izbucnirea epidemiei cu noul coronavirus în oraşul Wuhan, din centrul Chinei, transmite DPA, citat de agerpres.ro.

S-a demonstrat ştiinţific faptul că noul coronavirus a trecut de la un animal sălbatic la om, conform raportului despre comerţul cu animale sălbatice în regiunea Mekong (sud-estul Asiei), ce a fost dat publicităţii de filiala germană a organizaţiei WWF.

Conform raportului, mai mult de jumătate dintre cele aproximativ 500 de pieţe şi târguri din marile oraşe asiatice în care sunt scoase la vânzare animale sălbatice se află în regiuni cu riscuri potenţial ridicate de zoonoză - transmiterea unei boli de la animale la oameni.

„Pieţele mari cu standarde scăzute de igienă, în care este vândut vânat, sunt predispuse riscului de contagiere prin zoonoză”, a declarat Stefan Ziegler, reprezentant al WWF Germany.

Conform WWF, milioane de animale sălbatice sunt comercializate anual în regiuni ale Asiei de Sud-Est, printre care căprioare şi porci mistreţi, dar şi rozătoare şi lilieci, animale-rezervor pentru o multitudine de agenţi patogeni.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: