image
Sursa foto: anp.gov.md

Donații pentru sistemul administrației penitenciare: Asistență medicală mai accesibilă pentru persoanele din detenție

Astăzi, sistemul administrației penitenciare și-a sporit capacitatea de intervenție pentru asistența medicală a persoanelor private de libertate prin transmiterea unei ambulanțe noi, opt autospeciale de mică capacitate în instituțiile subordonate, 20 de concentratoare de oxigen, 19 tuneluri de dezinfectare pentru limitarea transmiterii COVID-19, etc.

Ambulanța, tunelurile de dezinfectare și alt echipament indispensabil serviciilor medicale, au fost donate din partea Fondului Global în Moldova prin intermediul Instituției Publice „Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății” (IP UCIMP DS).

Suportul acordat va spori capacitățile instituțiilor penitenciare de a asigura managementul activității SAP și controlul prevenirii infecțiilor prin îmbunătățirea accesului la dispozitive medicale relevante pentru salvarea vieții împotriva infecțiilor, inclusiv COVID-19.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost oferite diplome ale Guvernului și ale Ministerului Justiției lucrătorilor medicali din sistemul penitenciar din prima linie, celor mai expuși riscului de infectare cu virusul COVID-19.

Noutăţile partenerilor

comentarii: