image
Sursa foto: Jurnal.md

Avocatul Poporului: Drepturile copiilor din focarele de tuberculoză nu sunt respectate

Singurele două centre ftiziopneumologice de reabilitare pentru copii din ţară nu au suficienţi pedagogi şi nici manuale. Clădirile nu sunt asigurate cu apă potabilă şi necesită reparaţie capitală – arată o monitorizare a respectării drepturilor copiilor din focarele de tuberculoză, realizată de Oficiul Avocatului Poporului, în colaborare cu Şcoala de management în sănătate publică.

Maia Bănărescu, avocat al poporului pentru drepturile copilului, a precizat în cadrul unei conferințe la IPN, că în Republica Moldova copiii ai căror părinți sunt bolnavi de tuberculoză sunt plasaţi la Centrul ftiziopneumologic de reabilitare pentru copii de la Corneşti şi Centrul ftiziopneumologic de reabilitare pentru copii de la Târnova. În cele două centre sunt plasaţi copii de la 3 până la 17 ani. În prezent, sunt circa  200 de copii. „Conform standardelor naţionale, copiii se plasează pe o perioadă de trei luni, cu dreptul de prelungire până la şase luni. Cu regret, colegii mei de la Oficiului Avocatului Poporului, deplasându-se la faţa locului, au găsit şi copii care depăşesc ani de zile (termenul de ședere). Chiar până la nouă ani se află în aceste centre. Conform statutului, aceste instituţii nu sunt de tip închis, dar în realitate copiii se află în acest instituţii închişi. Ei nu merg în instituţiile de învăţământ din comunitate, nu comunică cu copiii din comunitate. Toate serviciile sunt acordate în cadrul acestor instituţii de reabilitare”, a spus Maia Bănărescu

Elena Cernăuţanu, consultant principal în cadrul Oficiului Avocatului Poporului, a menţionat că în urma monitorizării s-a constatat că dreptul la sănătate al copiilor din cele două centre este încălcat. Şi anume, prin monitorizare insuficientă a sănătăţii copiilor din partea personalului medical, din cauza insuficienţei de personal în instituţiile vizate, acces redus sau lipsă de servicii alternative de sănătate, externarea copilului după o perioadă prea îndelungată şi neinformarea lui despre motivul internării. Şi dreptul la educaţie a acestor copii e încălcat. Centrele se confruntă cu insuficientă de pedagogi, au acces limitat la alte tipuri de activităţi educaţionale şi de formare profesională. Este menționată lipsa planurilor individuale bazate pe capacităţile, abilităţile fiecărui copil.

Guvernului i se sugerează să iniţieze procedura de amendare a cadrului normativ aferent situaţiilor de protecţie a copilului aflat în situaţie de risc, în mod special a categoriilor de minori care sunt direct afectaţi de tuberculoză. De asemenea, să aprobe Strategii concrete în domeniul protecţiei copiilor din focarele de tuberculoză şi protecţie socială a acestora. Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării i se sugerează să revizuiască şi adapteze programul de instruire pentru copiii instituţionalizaţi, întru asigurarea dreptului la educaţie. Autorităţile publice locale sunt chemate să identifice un mecanism eficient de colaborare în procesul de instituţionalizare a copiilor, prin implicarea specialistului în protecţia drepturilor copiilor şi să dezvolte o colaborare permanentă cu centrele de reabilitare, în vederea reintegrării ulterioare a copiilor în societate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: