/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Secretarul general al NATO: Rusia încalcă integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova

missing
02 decembrie 2020, ora 16:28

Aliaţii din NATO susţin cu fermitate integritatea teritorială şi independenţa Republicii Moldova, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre NATO la Bruxelles, conform site-ului oficial al Organizaţiei, scrie agerpres.ro.

“Aş dori să-l felicit pe noul preşedinte ales (Maia Sandu). Republica Moldova este un partener al NATO. Aştept cu nerăbdare să o întâlnesc la un moment dat, pentru că apreciem, desigur, şi cooperarea cu Moldova ca partener al Alianţei noastre”, a afirmat Stoltenberg.

“Vedem cum Rusia a desfăşurat trupe prin încălcarea dorinţelor diferitelor guverne din vecinătatea noastră, cum Rusia a anexat ilegal Crimeea, cum continuă să destabilizeze estul Ucrainei, cum există trupe ruseşti în regiuni din Georgia şi, de asemenea, cum există trupe în Moldova, în Transnistria”, a declarat şeful NATO.

“Şi această încălcare a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova este încă un exemplu al modului în care Rusia de prea multe ori nu respectă dreptul internaţional şi integritatea teritorială a ţărilor, inclusiv a Moldovei”. a subliniat Stoltenberg.

Declaraţiile secretarului general al NATO intervin după atacurile concertate ale Kremlinului din ultimele zile împotriva preşedintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, care a afirmat că Rusia trebuie să-şi retragă Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) din regiunea transnistreană, iar misiunea de pace rusească să fie înlocuită cu una civilă, cu mandat internaţional, sub auspiciile OSCE şi ONU.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram