image
Sursa foto: jurnal.md

Cum se explică prezența scăzută la vot a tinerilor în turul I

Prezența scăzută a tinerilor la vot în turul întâi se explică nu doar prin dezinteresul acestora pentru politică, dar și prin neconcordanța dintre informațiile care circulă pe piață și informațiile oficiale.

Bunăoară, nu toți tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani știu că, pentru a vota în ziua alegerilor în altă localitate decât cea în care își au viza de reședință, trebuie să obțină, până la alegeri, un „certificat pentru drept de vot” de la biroul secției de votare din localitatea unde își au oficial domiciliul. În primul tur al alegerilor prezidențiale, acesta a fost unul dintre principalele impedimente în calea tinerilor în exercitarea dreptului la vot.

Cristina, o studentă originară din Cahul, spune că din cauza celor peste 200 de km pe care trebuie să îi parcurgă până acasă, a decis să voteze în Chișinău, în baza carnetului de student și a buletinului de identitate. Așa au sfătuit-o colegii. Dar, ajunsă la secția de votare, a avut parte de o surpriză.

„Apropiindu-mă de domnișoarele care verifică buletinul, acestea mi-au zis că nu cunosc despre o asemenea posibilitate, dacă pot să votez cu carnetul de student sau nu. Ulterior, au chemat președintele secției de votare, la care mi s-a spus că pot să votez cu carnetul de student cu condiția că voi scrie o declarație pe proprie răspundere cu privire la votul multiplu și să mă oblig să nu votez conform vizei de reședință”, povestește tânăra.

Cristina mai spune că și-a încurajat și colegii săi să meargă să voteze în baza buletinului și carnetului de student. Nu li s-a permis însă, tuturor.

„La final s-a constatat că eu i-am dus în eroare și celor care au mers la secțiile de votare din apropiere unde locuiesc li s-a spus că nu pot să voteze. Greșeala mea a fost că eu nu m-am informat, ulterior, am văzut că pe site-ul CEC sunt stabilite modalitățile de votare pentru studenți”, a mai declarat studenta.

În situații similare s-au pomenit sute de studenți. Unora li s-a permis să voteze la secțiile de votare unde nu-și au viza de reședință în baza carnetului de student și a buletinului. Alții însă au făcut cale întoarsă de la secțiile de votare.

Pentru a putea vota, aceștia trebuiau să obțină, preventiv, de la biroul electoral al secției de votare din localitatea unde își au domiciliul, un certificat pentru drept de vot. Acesta poate fi obținut până pe data de 14 noiembrie. Certificatul este eliberat în baza actului de identitate. Posesorii certificatelor cu drept de vot pot vota o singură dată la orice secție deschisă pe teritoriul Republicii Moldova. Certificatele eliberate pentru turul întâi nu sunt valabile și pentru turul doi de scrutin.

Noutăţile partenerilor

comentarii: