image
Sursa foto: bnm.md

Recurs împotriva deciziei Judecătoriei Chișinău, după ce a blocat dosarul de învinuire a unui a ex-președinte Victoriabank

Procuratura Anticorupție a depus astăzi recurs împotriva deciziei judecătorului de instrucție care, acum trei zile, a anulat ordonanța procurorului de disjungere a dosarului în privința fostei președinte a Comitetului de Direcție al Victoriabank.

„Prin această decizie, magistratul a acționat în afara competențelor atribuite prin lege, subrogând atribuțiile procesuale ale procurorului, implicându-se, de facto, în fondul cauzei. Prin urmare, decizia judecătorului de instrucție este neîntemeiată și contrară legii, Curtea de Apel Chișinău urmând să corecteze greșeala admisă. Mai mult, judecătorul ar fi urmărit scopul ”scăpării” învinuitei de răspundere penală, motiv pentru care instituția examinează posibilitatea tragerii magistratului la răspundere”, se arată scris în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.

Dosarul disjuns, în care ex-președinta este învinuită pentru două capete de acuzare, urma să ajungă în instanța de judecată încă acum două luni, după ce procurorii au acumulat suficiente probe pentru a o deferi justiției.

Amintim că, acum două luni, Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală în dosarul privind implicarea în „furtul miliardului” a unei bănci comerciale. Rechizitoriul procurorilor, care cuprinde 40 de volume ale cauzei penale, vizează atât instituția bancară, în calitate de persoană juridică - învinuită de spălare de bani, cât și fosta președintă a Comitetului de Direcție al acestei bănci, acuzată de escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani în interesul unei organizații criminale. Tot atunci, figuranții pe dosar au fost informați despre terminarea urmăririi penale.

La etapa facerii cunoștință cu materialele cauzei penale, învinuita a contestat ordonanța procurorului de disjungere a dosarului. Contestația respectivă a fost respinsă de procurorul ierarhic superior, învinuita contestând-o în instanța de judecată, care a admis plângerea acesteia ”împotriva actelor ilegale ale organului de urmărire penală”.

Fosta președintă a Comitetului de Direcție al băncii este cercetată în libertate, după ce încă în luna martie curent, aceiași instanță de judecată a respins demersurile procurorilor de arestare preventivă a persoanei învinuite.

Noutăţile partenerilor

comentarii: