image
Sursa foto: jurnal.md

Persoanele cu simptome asemănătoare celor de covid-19 pot solicita urna mobilă și pentru turul II al scrutinului electoral

CEC precizează că alegătorii care au simptome respiratorii asemănătoare celor de coronavirus nu trebuie să prezinte testul negativ la infecția covid-19 pentru a putea beneficia de dreptul la vot prin intermediul urnei mobile. Comisia Electorală Centrală precizează că alegătorii pot solicita votarea la locul aflării și pentru turul II al alegerilor prezidențiale, care va avea loc duminică, 15 noiembrie. Cererile depuse pentru turul întâi nu sunt valabile și la turul al doilea.

În contextul situației de criză în sănătate publică, în ziua alegerilor, până la ora 15.00, pot vota la locul aflării, fără obligația de a prezenta certificatul medical, doar alegătorii care manifestă simptome a infecției covid-19. Precizăm că alegătorii, care au simptome respiratorii asemănătoare celor de coronavirus nu sunt obligați să prezinte testul negativ la infecția covid-19 pentru a putea beneficia de votarea la locul aflării.

Potrivit legislaţiei electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical.

Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Cererile privind votarea la locul aflării din partea persoanelor cu dizabilități de vedere pot fi făcute inclusiv în formă verbală, se arată în comunicat.

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, cel puţin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze. Votarea la locul aflării poate fi solicitată doar în raza secției de votare unde își are înregistrarea la domiciliu/reședință alegătorul.

Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: