image
Sursa foto: Reuters

Minsk: Focuri și grenade împotriva participanților la un marș spre locul unde regimul Stalin a executat o groază de oameni

Noi violențe au avut loc, duminică, în capitala Belarusului. Forțele de ordine au tras focuri de avertisment și au lansat grenade asurzitoare pentru a-i îndepărta pe protestatarii care au pornit din centrul Minskului către o zonă de la periferia orașului, unde zeci de mii de oameni au fost executați în timpul regimului lui Stalin, informează France 24. Marșul de duminică a fost organizat atât pentru comemorarea victimelor represiunii din epoca stalinistă, cât și pentru a cere în continuare demisia președintelui Alexandr Lukaşenko, care și-a proclamat victoria la scrutinul din luna august, asupra căruia planează numeroase suspiciuni de fraudă.

Peste 100 de manifestanți au fost reținuți, potrivit organizaţiei pentru drepturile omului Vesna-96. De asemenea, în timpul manifestației de duminică serviciul de date mobile a fost oprit temporar în Minsk și câteva staţii de metrou au fost închise.

În ciuda intervenției violente a forțelor de ordine, mulți manifestanți au ajuns totuși la locul de comemorare, unde au fluturat steagurile alb-roșii ale opoziției.

În urmă cu câteva săptămâni, Poliția din Belarus a primit aprobarea să folosească muniție de război pe străzi dacă va fi necesar, autoritățile precizând atunci că măsura a fost luată din cauza „radicalizării” protestelor.

De altfel, zeci de mii de persoane s-au alăturat marșului, în ciuda presiunii tot mai mari din partea regimului Lukașenko. De aproape trei luni, contestatarii celui considerat a fi ultimul dictator al Europei organizează săptămânal manifestații de amploare, scrie b1.ro.

Susținătorii opoziției din Belarus cer demisia liderului de la Minsk și vor ca puterea să fie preluată de principala adversară a acestuia, Svetlana Tikhanovskaya, refugiată, în prezent, în Lituania. Tikhanovskaya a denunțat fraudarea masivă a votului din 9 august, fiind susținută de liderii occidentali care nu au recunoscut rezultatul alegerilor prezidențiale.

Cu toate acestea, situația pare a fi intrat într-un impas, de vreme ce Alexandr Lukașenko nu este dispus să renunțe la putere, iar opoziția nu îi poate forța demisia.

În urmă cu câteva zile Lukașenko a numit un nou ministru al Internelor și șef al poliției din Minsk și a declarat că va renunța la funcție ”doar în visele voastre”.

În tot acest context, Belarusul a închis în această săptămână granițele terestre cu statele UE – Polonia, Lituania și Letonia –, precum și cu Ucraina, autoritățile precizând că decizia a fost luată în contextul pandemiei de coronavirus. Totodată, începând de duminică, cetățenii străini nu mai pot intra în Belarus prin punctele de frontieră terestre.

Noutăţile partenerilor

comentarii: