image
Sursa foto: border.gov.md

Circa 13.000 de oameni au traversat frontiera de stat în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 12 736 de traversări.

Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 6 341 de traversări persoane, dintre care 3 066 de treceri la frontiera moldo-română, 1 295 de treceri la frontiera cu Ucraina și 1 980 de treceri a frontierei aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 980 traversări persoane;

PTF Leușeni – 1 132 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 761 traversări persoane;

PTF Sculeni – 464 traversări persoane;

PTF Criva – 231 traversări persoane.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 12 736 de persoane și completate 5 015 de fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 174 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Poliția de Frontieră îndemnă participanții la traficul transfrontalier să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!

Noutăţile partenerilor

comentarii: