image
Sursa foto: Jurnal.md

Dodon îi pasează lui Plahotniuc vina pentru că Rizea se ascunde în RM: „În calitate de președinte, prima dată am aflat”

Președintele Igor Dodon neagă faptul că i-ar fi acordat protecție fostului deputat social-democrat din România, Cristian Rizea, condamnat la închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani.

„În calitate de președinte, prima dată am aflat”, a spus, astăzi, Dodon, pasând vina pe regimul Plahotniuc pentru faptul că un politician penal din România s-a ascuns în RM și a și dobândit cetățenia RM.

Și asta în condițiile în care a trecut aproape un an de când Rizea a fost localizat în Republica Moldova, iar România a cerut extrădarea fostului deputat PSD.

„Am văzut diferite speculații în presă. Eu ca președinte al RM un astfel de act de acordare a cetățeniei unui om cercetat penal în România nu am semnat. Dacă în momentul depunerii actelor pentru cetățenie a declarat că nu a comis fapte penale și pe urmă se demonstrează că a dus în eroare comisia, atunci actele de cetățenie pot fi anulate”, a declarat astăzi Igor Dodon, după ce o investigație publicată de presa română a arătat că Rizea se plimbă în continuare nestingherit pe străzile din Chișinău.

„Cel mai probabil era un om apropiat fostei conduceri, fostului oligarh care era la putere în RM. Eu, în calitate de președinte, prima dată am aflat. Acum se vor verifica toate circumstanțele. Cetățenia urmează să fie anulată și această persoană rrmează să fie extrădată organelor de drept din România”, a adăugat Dodon.

Amintim că fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost dat în urmărire internațională pe 19 martie 2019, la o zi după ce a fost condamnat definitiv de instanța supremă din România - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență și spălare de bani, într-un doar în care a pretins și a primit de la un om de afaceri 300.000 de euro. Rizea fugise, însă, din România cu două luni înainte de anunțarea sentinței, în ianuarie 2019.

Ulterior, Ministerul Justiției de la București a transmis autorităților de la Chișinău o cerere de extrădare a lui Rizea sau de delegare a executării pedepsei, ceea ce ar însemna ca fostul deputat PSD să-și ispășească pedeapsa într-o închisoare din Republica Moldova. Autoritățile de aici nu au făcut, însă, nici una, nici alta.

Reporterii publicației ”Gândul” din România l-au identificat recent pe fugar în Chișinău, la fel ca și în luna noiembrie a anului trecut. Jurnaliștii români scriu că acesta nu muncește nicăieri, însă are venituri suficiente ca să dețină un apartament într-un complex rezidențial de lux de pe strada București. Mai mult, Rizea conduce un Range Rover de lux cu număr de înmatriculare preferențial, își duce copilul la o școală privată costisitoare, întreține o soție casnică și frecventează restaurante scumpe.

Publicația mai scrie că totul se trage din 2018, atunci când Rizea a demarat demersuri pentru obținerea cetățeniei moldovenești, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova din România. În doar câteva luni, fostul deputat și-a ridicat pașaportul moldovenesc în condițiile în care era judecat pe teritoriul României pentru spălare de bani. Anume cetățenia moldovenească îl protejează pe Rizea de justiția română, deorece potrivit Tratatului între România și Republica Moldova, părțile nu-și extrădează propriii cetățeni. Pe de altă parte, Legea cetățeniei Republicii Moldova prevede retragerea cetățeniei moldovenești prin decret prezidențial în cazul în care a fost dobândită în mod fraudulos, or anume această prevedere i s-ar aplica lui Rizea.

Presa română scria încă la începutul lunii iunie curent că ”Rizea ar putea rămâne fără cetățenia moldovenească, deoarece autoritățile de la Chișinău verifică felul în care acesta a obținut-o - pe linia unei bunici născute la Cahul, dar fără să-și declare problemele cu legea din România”. La rândul său, Rizea a declarat anterior că a dobândit cetățenia moldovenească ”respectând toate condițiile impuse de lege”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: