image
Sursa foto: Digi24

Primul comisar european infectat cu COVID-19

Mariya Gabriel, reprezentanta Bulgariei, este primul comisar european confirmat cu noul coronavirus. Gabriel deține portofoliul educației și cercetării în echipa Ursulei von der Leyen, transmite Digi24.

„După un prim test negativ făcut luni, al doilea test pentru COVID-19 a ieșit pozitiv. Sunt în autoizolare de luni și stau în continuare acasă, respectând regulile. Protejați-vă sănătatea și rămâneți în siguranță”, a scris Gabriel pe Twitter.

Și Ursula von der Leyen a stat în izolare, după ce a intrat în contact cu o persoană infectată, dar ea nu s-a îmbolnăvit. În aceeași situație au fost și Charles Michel, președintele Consiliului European, și Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

De asemenea, în izolare a intrat și Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: