image
Sursa foto: Getty Images

Primul fotbalist mort pe frontul din Nagorno Karabakh. Căpitanul Armeniei a renunţat la fotbal

Războiul în care s-au angrenat Armenia şi Azerbaidjan în enclava Nagorno Karabakh a făcut deja sute de victime. Liparit Dashtoyan, un fotbalist armean de numai 22 de ani, a căzut pe front.

Este unul dintre cei peste 240 de armeni care şi-au pierdut viaţa din 27 septembrie până pe 5 octombrie.â

Riscurile declanşării unor evenimente majore sunt cu atât mai mari cu cât în dispută se implică şi Turcia.

Fostul fotbalist a evoluat la Alashkter2 între anii 2014 şi 2019 şi a fost ucis luni, pe 5 octombrie. "Dashtoyan a intrat pe lista eroilor care şi-au dat viaţa pentru ţară. Odihneşte-te în pace, soldat", sună comunicatul oficial.

La fel ca el s-a înrolat şi căpitanul Armeniei, Varazdot Haroyan, cel care la 28 de ani a renunţat la semnarea unui contract cu Larrisa, în Grecia, pentru a răspunde apelului guvernului de la Erevan pentru bărbaţii până în 40 de ani, să lupte pentru ţara lor.

Haroyan a evoluat în ultimii trei ani în prima ligă din Rusia, la Ural, iar pentru naţionala Armeniei are 51 de partide şi două goluri.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: