image
Sursa foto: Jurnal.md

Maia Sandu le răspunde lui Vlad Filat și Andrei Năstase: E firesc să discut cu primarii

Președinta PAS, Maia Sandu, recunoaște că discută cu primarii Platformei DA și PLDM în cadrul vizitelor pe care le efectuează prin țară, dar nu vede o problemă în acest sens.

Sandu a declarat miercuri, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, că afirmația lui Vlad Filat, precum că PAS ar încerca să atragă primarii PLDM, ar fi una „falsă”.

„Nu facem astfel de lucruri, sunt discuții firești pe care orice candidat care se vede în turul doi trebuie să le aibă”, a declarat Sandu.

Ea a mai spus că, în discuțiile cu Andrei Năstase, chiar l-a îndemnat pe președintele Platformei DA să discute cu primarii PAS pentru a le obține susținerea „dacă chiar crede că o să ajungă în turul doi” al alegerilor prezidențiale.

„Este important ca să discuți și cu primarii. Noi am mers în foarte multe localități în această vară, am vorbit și cu foarte mulți primari. Mulți primari vin la întâlnirile noastre. Da, în calitate de candidat la alegerile prezidențiale le spun primarilor care este viziunea mea și cu ce îi voi ajuta”, a precizat Sandu.

Președinta PAS a dezvăluit că are discuții în acest sens și cu primari de la alte partide, inclusiv PSRM.

Reacția președintei PAS vine după ce săptămâna trecută, tot în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, Andrei Năstase și-a manifestat nemulțumirea față de faptul că Maia Sandu discută cu primarii Platformei DA pentru a le obține sprijinul în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale.

În cadrul altei emisiuni, liderul PLDM Vlad Filat a acuzat-o pe Sandu că ar aborda primarii din formațiunea sa politică pentru a trece la PAS.

Noutăţile partenerilor

comentarii: