image
Sursa foto: Getty Images

Maria Sharapova, implicată într-un superproiect

Maria Sharapova s-a retras din tenis anul acesta, în februarie, însă nu poate sta departe de sportul care a consacrat-o.

Rusoaica de 33 de ani s-a implicat într-un proiect pus la punct în Los Angeles. Este vorba de un start-up unde cei interesați pot plăti între 69 și 149 de dolari pe an pentru a primi lecții de la mari campioni din diferite discipline.

În noul proiect al Mariei Sharapova, vor exista episoade video cu lungimi cuprinse între 2 și 5 minute, în care sunt combinate sfaturile de viață cu cele tehnice, din sportul respectiv, precum și demonstrația execuție, unde e cazul. În plus, aceste episoade vor contribui și la construcția psihologică, prin întârirea încrederii, leadership-ului, pregătirii mentale, etc.

"Cred că sunt foarte multe detalii care trec neobservate în rutina de antrenament, în meciuri, în obișnuințele zilnice. Iar toate contribuie la succes, de la nivel mediu la nivel avansat.

Mereu îmi place să împart cunoștințe și educație și a fost interesant să mă detașez de ceea ce făceam zilnic și să recepționez cele mai mici detalii care contribuie la asta. Astăzi, pentru prima dată, încep să împărtășesc cu voi ceea ce știu, atât pe teren, cât și în afara lui.

O să vă dau câteva ponturi pe care le-am învățat pe parcursul a 28 de ani de tenis. O să vedeți multe lovituri, câteva scheme, o să vă arăt câteva dintre experiențele pe care le-am avut atâția ani de competiție și sper să pot aduce câteva dintre acestea în viața și în antrenamentul vostru. Sunt Maria Sharapova. Bine ați venit la Skills!", a spus Sharapova.

Maria Sharapova s-a retras din activitate în februarie 2020 din cauza accidentătilor tot mai dese.

Maria Sharapova a câștigat 5 titluri de Grand Slam în carieră. Primul a fost Wimbledonul, pe care l-a obținut în 2004, pe când avea doar 17 ani, după ce a bătut-o pe Serena Williams în finală.

Sharapova este e una dintre cele mai bogate jucătoare de tenis din istorie, după ce a fost 11 ani pe primul loc în topul sportivelor cu cele mai mari câștiguri, potrivit Forbes.

Sursa citată susține că rusoaica a strâns în întreaga carieră o avere în jur de 300 de milioane de dolari.

Sharapova a debutat și în cinematografie, după ce a avut o apariție de câteva secunde în Ocean's Eight.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: