image
Sursa foto: dse.md

Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o groapă pe teritoriul unui șantier de la Ciocana

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din capitală a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o groapă de pe teritoriul unui șantier de la Ciocana.

Totul a avut loc în seara zilei de ieri pe teritoriul unui șantier de lucru de pe strada Meșterul Manole din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:54, serviciile fiind alertate de câțiva trecători care au observat victima.

Ajunși, angajații IGSU au stabilit că persoana se afla într-o groapă cu adâncimea de trei metri. Salvatorii au reușit evacuarea bărbatului în vârstă de 38 de ani în cel puțin zece minute. În urma incidentului persoana salvată nu a avut de suferit.

În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 81 situații de risc.

Noutăţile partenerilor

comentarii: