image
Sursa foto: poliția.md

3,5 kg de marijuana, ridicate în urma unor percheziții; 5 indivizi, membri ai unui grup infracțional, în vizorul poliției

3,5 kg de marijuana au fost ridicate de forțele ce ordine în urma mai multor percheziții efectuate pe teritoriul țării. Forțele de ordine au documentat timp de 3 luni activitatea infracțională a unui grup de persoane, format din 5 indiviz, bănuiți de creşterea, recoltarea, păstrarea şi comercializarea drogurilor în cantităţi deosebit de mari, în special a cânepei. Liderii grupului s-au dovedit a fi doi frați, informează poliția.

Oamenii legii au stabilit că din grup fac parte cinci persoane cu vârste cuprinse între 27 și 70 de ani. Liderii grupului, doi frați, se ocupau de cultivarea, creşterea, recoltarea, prelucrarea şi distribuirea drogurilor, iar restul achiziţionau drogurile în cantităţi porționate şi le comercializau către potenţialii consumatori.

Urmare a efectuării mai multor acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, inclusiv cu folosirea investigatorului sub acoperire, forțele de ordine au descins la domiciliile membrilor grupului criminal şi în alte locuri de păstrare a drogurilor.

În rezultatul percheziţiilor, polițiștii au depistat şi ridicat marijuana în cantitate totală de aproximativ 3,5 kg, plante vegetale de cânepă îngrijite şi aflate în proces de creştere, 40000 de lei, despre care se presupune că ar proveniți din activitatea criminală, cântare electronice pentru cântărirea drogurilor prelucrate, telefoane mobile şi unităţi de stocare a informaţiei, precum şi alte utilaje destinate pentru creşterea, prelucrarea şi comercializarea drogurilor.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1 alin. (4), lit. b) Cod Penal.

La moment, doi dintre bănuiţi sunt reţinuţi. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 15 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: