/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Abrams, retrase de pe linia frontului

/VIDEO/ O familie din Capitală a lansat o afacere inedită – confecționează genţi ECO, din lemn

20 iulie 2020, ora 20:24

De la accesorii și elemente de decor la genți din lemn. Este povestea de succes a unei familii din Capitală, care a lansat o afacere inedită pe piața locală – confecționarea genților ECO, din lemn. La doar două săptămâni de la lansare, creativitatea familiei Bumbu a ajuns și în România, unde urmează să fie livrate o parte din produse. Nu a fost ușor, dar cu multă dragoste și implicare am reușit, spune Maria Bumbu, autoarea colecției.

Familia Bumbu spune că ideea de a confecționa genți din lemn, numite Woodbag-uri, a venit întâmplător, de la o cutie pentru vin. Aceasta s-a dovedit a fi incomodă, greu de transportat și s-a uzat repede.

„Am luat o cutie pentru vin, i-am pus două mânere și ținând-o aproape de mine, mi s-a părut că o să iasă ca geantă, apoi împreună cu soțul, am ajuns la idea unor pungi care să fie ecologice, comode și să fie absolut inedit în Republica Moldova și nu doar”, afirmă MARIA BUMBU CARAGIA

Woodbag-urile sunt produse noi, din gama pungilor ecologice. Acestea sunt fabricate din lemn combinat cu pânză iuta, au diferite forme, mărimi și stiluri. Mai mult ele pot fi decorate cu elemente tradiționale sau mesaje personalizate, la dorința clienților. Autoarea colecției spune că prima geantă a rămas în familie, ca amintire, de unde a început totul.

„Acesta este primul produs care noi l-am testat, rezultatul ne-a plăcut ce am văzut, am încercat să prelucrăm și să perfecționăm, încât am ajuns la aceste produse care le vedeți”, MARIA BUMBU CARAGIA.

Materia primă este procurată de la companiile locale, pentru a le susține, mai ales în perioada pandemiei, spun soții Bumbu. Datorită materialului ecologic, genţile își păstrează forma și nu dăunează mediului înconjurător.

„Cea mai solicitantă pungă este pentru o sticlă de vin. Mai avem acest model care se folosește la fel în domeniu vinicol, doar că este mai largă, mai încăpătoare și are mesajul „Din Moldova cu Dragoste”, MARIA BUMBU CARAGIA.

Primul client a fost de la medicină, iar comanda n-a fost una simplă, povestește Maria.

„Era vorba despre o inscripție pe care să o generezi medicilor, nu era atât de ciudată, după cât era mai complicat, mai greu, pentru că eram în perioada de pandemie, mesajele de susținere erau necesare, dar nu își aveau locul”, MARIA BUMBU CARAGIA.

„Ne aflăm în secția de producere. Acesta ar fi al doilea proces care are loc în fabricarea genților, decuparea lor la utilajul de laser, cu ajutorul lui putem obține forme diverse și frumoase. Aici are loc personalizarea sau printarea, este o altă etapă”. MARIA BUMBU CARAGIA.

Ultima etapă este împachetarea. Capacitatea de producere este de 250 de pungi pe zi. La doar două săptămâni de la lansarea afacerii, familia Bumbu lucrează deja la comenzi care vor pleca în România. Totodată, se duc tratative cu clienți din Franța și Italia.

„Această pungă are în jur de 18 cm, la preț ar ajunge la 80 de lei, dacă vorbim despre un ambalaj mai mare, să încap o sticlă de vin și o cutie de ciocolată ar fi această pungă, care este și cea mai scumpă, ajunge la 87 de lei”, Maria Bumbu Caragia.

Noul brand Woodbag a fost lansat pe 4 iulie, chiar de ziua internațională a torbelor ecologice.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram