Linkuri accesibilitate

Drepturile persoanelor cu nevoi speciale: respectate doar pe hârtie


Odată cu ratificarea, în urmă cu zece ani, a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, Republica Moldova s-a angajat să nu facă nicio diferență între drepturile persoanelor cu dizabilități și drepturile celorlalți membri ai societății. Altfel spus, nevoile speciale ale grupului numeros de cetățeni să nu devină un obstacol în calea angajării, promovării în ierarhia profesională și a dezvoltării multilaterale a personalității.

Drepturile persoanelor cu nevoi speciale: respectate doar pe hârtie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:37 0:00
Link direct

Filosofia și standardul introdus de Convenție constau în asigurarea serviciilor și mecanismelor de protecție la nivel comunitar, adică inclusiunea socială a persoanelor cu dizabilități, asta însemnând că aceste persoane pot să trăiască, să învețe, să meargă la muncă în comunitate, de rând cu ceilalți, fără a fi marginalizate. Despre ceea ce s-a reușit în acești zece ani la capitolul drepturile persoanelor cu dizabilități, dar și despre restanțele care mai rămân nerecuperate, am discutat cu experta Parascovia Munteanu, de la organizația Keystone Moldova:

Parascovia Munteanu
Parascovia Munteanu

„ Zece ani în urmă nu puteam vorbi despre dezinstituționalizare, pentru că era o rezistență enormă din partea autorităților publice locale, centrale și chiar din partea familiilor, membrilor comunităților care încercau să ne convingă că persoanele cu dizabilități mintale nu pot să meargă la aceiași școală ca alți copii, să muncească. Îmi amintesc ât de greu ne era să convingem autoritățile să susțină inițiativele implementate de societatea civilă. Cu mare greutate am intrat pe teritoriul instituțiilor rezidențiale. Eram singura organizație atunc care încerca să schimbe mentalități, să spargem stereotipuri despre traiul în comunitate atât a copiilor cu dizabilități, cât și a adulților.

Sunt schimbări aproape la toate drepturile.

Cel mai vizibil e că s-a redus din discriminarea persoanelor cu dizabilități de a trăi în comunitate. Aici avem dezvoltat cadrul de politici, cât și multe activități întreprinse, în special de organizațiile persoanelor cu dizabilități sau alte organizații din societatea civilă care promovează drepturile omului”.

În 2010, când a fost ratificată Conveția ONU, organizația Keystone, pe care o reprezintă Parascovia Munteanu, era singura structură din societatea civilă care încerca să ajute autoritățile statului la dezvoltarea serviciilor comunitare pentru persoanele cu dizabilități. Organizația încerca să integreze în comunități persoane duse încă în copilărie în școli auxiliare, internate sau în instituții psihoneurologice. Acum cel puțin zece astfel de organizații sunt active în acest domeniu, iar mai multe categorii de persoane cu dizabilități s-au reunit în asociații, prin intermediul cărora își promovează interesele și își apără depturile.

În anul 2018 s-a reușit, bunăoară, urmare a eforturilor, depuse timp de mai mulți ani, de o altă organizație neguvernamentală - Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM), repunerea în drepturi a persoanelor cu dizabilități mintale, prin eliminarea capacității de exercițiu, care, anterior, limita drepturile acestor persoane să ia decizii în nume propriu, să voteze, să fie alese și să acceseze servicii.

Cu toate acestea, studii efectuate în ultimii ani sunt sumbre...

Cei mai mulți dintre maturii cu o dizabilitate nu activează în câmpul muncii, iar familiile în care unul sau mai mulți membri au dizabilități, își duc traiul sub minimumul de existență.

Cele mai mari carențe rămân la coraportul dintre documentele de politici elaborate și mecanismul de asigurare financiară al acestor politici. Documente de politici în incluziune socială ale persoanelor cu dizabilități avem foate bune, însă nivelul de implememntare lasă de dorit.

Nu există un mecanism de implementare a cadrului de politici la nivel local, cât și la nivel național. În multe documente de politici – Programnul național de incluziune, Programul național de dezinstituționalizare, vom găsi responsabili, surse de finanțare indicate, dar nu vom regăsi aceste sume și o continuitate. Atâta timp cât nu va exista legătura dintre politici, servicii sociale și bugete nu vom avea rezultate și ne vom baza doar pe contribuția donatorilorn și alocarea resurselor după posibilitatea APL-urilor”.

O problemă care persistă la nivel local, spune Parascovia Munteanu, este că edilii care vin în funcții la fiecare ciclu electoral, de multe ori nu cunosc politicile în domeniul social și nu sunt pregătiți pentru a rezolva problemele persoanelor din categorii defavorizate. În acelaș timp există multe exempe în care primarii au reușit să preia serviciile la nivel local, se găsească resurse și să implice comunitatea:

Uneori documentele de politici aprobate de autoritățile centrale nici nu sunt cunoscute de autoritățile publice locale...

Mă miră faptul că la ședințele consiliilor raionale se întâmplă că ei nici nu cunosc că avem astfel de programe, planuri naționale de acțiuni, unde ei sunt responsabili în ale implementa la nivel local. Încă există această percepție că persoanele cu dizabilități sunt grupul de care trebuie să se îngrijească autoritățile publice centrale. Și de aici vine și rezistența lor, de a promova politicile la nivel local”.

Statisticile oficiale arată că în Moldova sunt aproape 180 mii de persoane cu grad diferit de dizabilitate. Printre acestea, 14 mii sunt copii. Studii recente efectuate de organizații neguvernamentale arată că la zece ani de la ratificarea Convențiie ONU pentru persoanele cu dizabilități, Moldova, deși a elaborat un cadru normativ destul de bun, trenează la punerea în practică a legilor și nu are dezvoltat un mecanism de evaluare și monitorizare continuă, acțiuni care urmează a fi făcute permanent, nu doar atunci când se apropie perioada de raportare la ONU.

Previous Next

XS
SM
MD
LG