Ştiri

Sursa imaginii: tvc.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Economic

14 Mai 2020 / 12:54

Aproximativ 11 mii de persoane au primit ajutor de şomaj în perioada stării de urgenţă

Aproximativ 11 mii de beneficiari, cărora le-a fost stabilit dreptul la ajutorul de şomaj în valoare de 2775 de lei lunar pentru perioada stării de urgenţă, şi-au primit deja banii. De ajutoare au beneficiat şi 2473 de persoane cu statut de şomer. În acest sens, Casa Naţională de Asigurări Sociale a transferat 23 de milioane de lei. Sumele necesare sunt finanţate din bugetul de stat, relatează Moldova 1.

Cererile sunt expediate la adresa electronică a subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, situate în apropierea locului de trai al beneficiarului sau prin poştă. Cei care vor să beneficieze de suport, depun o solicitare în acest sens şi declaraţia pe propria răspundere.

„Subdiviziunile teritoriale au înregistrat circa 8900 de persoane. Pentru comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate cu statut de şomer 243 de persoane. Cei mai mulţi şomeri înregistraţi au fost în municipiile Chişinău, Bălţi, Ocniţa şi Drochia”, a declarat şeful Serviciului monitorizare al ANOFM, Marcela Ganea.

Banii sunt transferaţi prin intermediul instituţiilor bancare sau a întreprinderii Poşta Moldovei.

„Ajutorul de şomaj se plăteşte lunar beneficiarilor cărora li s-a stabilit această prestaţie în luna predecentă. Prestaţia poate fi primită prin intermediul instituţiilor bancare, adică prin cardul bancar, sau, persoanele care nu dispun de card bancar vor ridica ajutorul de şomaj la oricare oficiu poştal al Întreprinderii de Stat Poşta Moldovei”, a declarat vicepreşedintele CNAS, Tatiana Popa.

De la începutul anului s-au înregistrat 33 de mii de oameni rămaşi fără un loc de muncă. Doar în aprilie, lista a fost completată de încă nouă mii de persoane.

Comentarii