Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Economic

29 Apr. 2020 / 16:31

Ce spun agenţii economici din sectorul HORECA despre redeschiderea localurilor

Restaurantele, hotelurile, cafenelele şi localurile de agrement s-au adaptat condiţiilor de pandemie. Restaurantele şi cafenelele din Republica Moldova, actvează în regim de livrare şi în regim Take Away. Dacă epidemia de coronavirus va bate în retragere, sectorul HoReCa şi-ar putea relua activitatea, înaintea expirării stării de urgenţă, în condiţii speciale, cu respectarea tuturor măsurilor de precauţie stabilite pe timp de criză. Autorităţile nu exclud că restaurantele, hotelurile şi cafenelele şi-ar putea redeschide uşile pentru clienţi din 4 mai, relatează Mesager.

Administratorii restaurantelor spun că pentru a preveni riscurile de contaminare, numărul persoanelor din local va fi limitat. Totodată, vor fi stabilite reguli noi pentru angajaţi.

 „Personalul va fi echipat cu mănuşi, mască, cred că se vor impune un şir de reguli stricte ce ţine de capacitatea oamenilor ce vor intra în local şi distanţa care va fi pusă între ele. Oamenii au nevoie de o recreere şi ieşire în localurile de agrement, dar şi noi avem nevoie de susţinerea atât a clienţilor dar şi a guvernării în această perioadă”, a menţionat Radu Timoftica, administrator restaurant.

Antreprenorii se aşteaptă ca încasările să scadă în primele luni după redeschiderea localurilor.

 „Sigur că noi o să ne ajustăm realităţii, depinde de încasări şi de disponibilitatea oamenilor să iasă şi nu în ultimul moment este disponibilitatea resurselor financiare a oaspeţilor noştri. Eu presupun că va fi o scădere de 30-40% la încasări, în consecinţă va fi micşorată şi echipa ca să putem să ne menţinem şi noi la zero, măcar în primele luni”, a declarat Dumitru Cibotărescu, administrator restaurant.

Acum membrii asociaţiei HoReCa sunt în aşteptarea recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 

 „Mi s-a comunicat că va fi un document, nişte măsuri care vor fi la recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cel mai mare accent se va pune pe restructurarea sălilor de restaurant, posibil chiar şi a teraselor, pentru că vorbim de aceiaşi structură de amplasament a meselor şi scaunelor, noi suntem deschişi pentru această restructurare. Probabil nu vor mai fi acele mese mari care au un potenţial de gaşcă de la 3-5 persoane şi mai mult”, a spus Aneta Zasaviţchi, preşedintele asociaţiei MĂR.

Hotelurile, restaurantele şi cafenelele şi-au sistat activitatea în 17 martie, după ce Parlamentul a declarat stare de urgenţă din cauza pandemiei de COVID-19.

Comentarii