Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Economic

27 Apr. 2020 / 11:29

Ion Chicu despre acţiunile Guvernului în cazul suspendării Legii privind rectificarea Bugetului de Stat

Legea privind rectificarea bugetului de stat a intrat în vigoare sâmbătă, 25 aprilie. După întrevederea cu conducerea de vârf a ţării, prim-ministrul Ion Chicu a anunţat care sunt acţiunile Guvernului în cazul în care Curtea Constituţională va suspenda Legea privind rectificarea Bugetului de Stat pentru anul 2020, adoptată de Parlament săptămâna trecută, relatează Radio Moldova Actualităţi.

„În momentul când am prezentat şi Parlamentul a aprobat aceste legi au fost mai multe declaraţii că legea va fi contestată la CC aşa cum a fost contestat Acordul de creditare de la Federaţia Rusă. Nu ştiu dacă acei politicieni au făcut acest lucru, dar deja m-am expus că în cazul în care legea rectificării bugetului de stat ar fi suspendată, aceasta ar însemna că Guvernul nu poate utiliza banii de la FMI, pentru că ei sunt incluşi în legea rectificării, iar aceasta ar însemna, în lanţ, probleme cu finanţarea diferitelor cheltuieli, inclusiv pensii şi salarii. Nu ştiu ce e în planul acelor politicieni. Noi am luat unele măsuri de asigurare. Mă bucur că au putut fi rapid semnate, promulgate acest legi şi publicate în Monitorul Oficial. Astfel, legile au intrat sâmbătă în vigoare, ceea ce ne permite astăzi să întreprindem acţiuni legale de transferare a acestor bani de pe conturile BNM pe conturile Bugetului de Stat”, a declarat Chicu.

Premierul Ion Chicu a specificat care sunt domeniile prioritare pentru asistenţă din partea statului.

„Reorientăm atenţia noastră spre economie, toate acele acţiuni pe care le-am inclus în legea cu acţiunile de susţinere a economiei vor intra în vigoare începând cu săptămâna aceasta. O să discutăm serios în ceea ce priveşte situaţia în agricultură şi securitatea alimentară. Din păcate, ne confruntăm cu o secetă foarte severă, nu ştim ce va urma din punct de vedere climateric în următoarea săptămână, dar este un pericol foarte mare pentru anul agricol. În zilele ce urmează, vom avea mai multe discuţii cu reprezentanţii sectorului, astfel încât să venim cu suport suplimentar, dar nu atât sectorului agricol, dar în general, să venim cu acţiuni care ar diminua riscul pentru securitatea alimentară a ţării în condiţiile acestei secete”, a spus prim-ministrul.

Totodată, Ion Chicu, a anunţat că va avea mai multe întrevederi cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru a discuta despre revenirea la activităţile economice.

Amintim că proiectul de rectificare a Bugetului de Stat a fost adoptat joi, 23 aprilie, de Parlament, în ambele lecturi.

Comentarii