Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor. Ziua trădării lui Iisus și revenirii la credință a femeii păcătoase

by D M
Distribuiti mai departe...

Miercurea Mare amintește de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiță, dar și de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginți, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.

Una dintre versiunile biblice spune că, după fapta sa, Iuda a sfârșit rău, spânzurându-se: „Atunci, Iuda, cel care l-a trădat, văzând că fusese condamnat, cuprins de remuşcare, a dus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cele treizeci de monede de argint, spunând: – Am păcătuit vânzând sânge nevinovat. Dar ei i-au zis: – Ce ne priveşte? Tu vei vedea! Şi, aruncând banii în templu, a plecat şi s-a dus să se spânzure” -Matei 27,3-8).

O altă versiune a morții lui Iuda este menționată în Biblie, la ”Faptele Apostolilor”, în care se spune că moartea lui Iuda a fost un accident: „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura pe care a spus-o dinainte Duhul Sfânt prin gura lui David despre Iuda, cel care a devenit călăuza celor care l-au prins pe Isus. Căci el era din numărul nostru şi fusese părtaş al aceleiaşi slujiri. Dar acesta şi-a cumpărat un ogor din plata nelegiuirii sale şi, căzând cu capul în jos, a crăpat la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele. [Faptul] a devenit atât de cunoscut tuturor locuitorilor Ierusalimului, încât locul acela este numit în limba lor Hacheldamah, adică Ogorul Sângelui” (Fap 1,16-19).

Rugăciunea din Miercurea Mare

Rugăciunea din Miercurea Mare face referire la momentul în care Iuda l-a trădat pe Isus, neavând credință că El este, cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

”Doamne Atotputernice și Atotindurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfântă Fecioară în peșteră și ai fost vândut cu treizeci de arginți de ucenicul cel viclean, că să ne răscumperi pe noi, păcătoșii, de sub puterea diavolului. Pentru această, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primește, Doamne, această mică a mea rugăciune, și umilită a mea voința, că mă întristez pentru că Te-am întristat, și mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Ține, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranța, și cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndură și de mine acum, că să mă mântuiești de chinurile cele de veci, și să mă invrednicesti Împărăției Tale.

Nu Te depărta de la mine Doamne, și ajută-mi, că în toate să fac voia Ta, și să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioși în timpul Sfintelor Tale Pătimi, ci că femeia cea păcătoasă să-Ți spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru că să mă învrednicesc a auzi și eu din Gură Ta cea dulce: Iertate să-ți fie păcatele”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...