Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

13 Mar. 2020 / 11:05

24 de proiecte vor fi finanţate în cadrul Programului de Granturi pentru organizaţiile de tineret

24 de proiecte sunt câştigătoare în cadrul Programului de Granturi pentru organizaţiile de tineret 2020. Suma totală alocată de la bugetul de stat constituie circa şapte milioane de lei.

Misiunea concursului pentru finanţarea programelor şi/sau proiectelor pentru tineret constă în asigurarea creării oportunităţilor de participare şi dezvoltare multilaterală a tinerilor în vederea participării active a acestora în viaţa economică, socială şi culturală a ţării.

Principalele criterii pentru selectarea proiectelor câştigătoare au fost: relevanţa proiectului conform priorităţilor stabilite în politica naţională de tineret; interdependenţa dintre scop, obiective, activităţi, rezultate şi indicatori; definirea clară a obiectivelor specifice, măsurabile, abordabile, realiste şi încadrabile în timp – SMART; definirea clară a participanţilor/beneficiarilor; estimarea realistă, în concordanţă cu activităţile planificate; capacitatea de a atrage resurse, altele decât cele oferite de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării; calitatea mecanismului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor; consistenţa acţiunilor de promovare; durabilitatea proiectului; capacitatea de realizare şi experienţa organizaţiei.

Potrivit Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în total, pentru participare la concurs au fost depuse 58 de proiecte.

Comentarii