Aerosmith va încheia la Moscova turneul de sărbătorire a 50 de ani de la înfiinţarea trupei

by D M
Distribuiti mai departe...

Legendara trupă americană de hard rock Aerosmith va încheia turneul său european, dedicat aniversării a cinci decenii de la înfiinţare, cu un concert la Moscova, a informat miercuri serviciul de presă al companiei SAV Entertainment, care organizează spectacolul, relatează EFE.

„Una dintre trupele de rock cele mai de succes din toate timpurile va sărbători cea de-a 50-a sa aniversare cu un turneu în Europa. La 30 iulie Aerosmith se va prezenta pe stadionul VTB Arena”, a anunţat compania.

Potrivit organizatorilor, turneul va începe la 13 iunie în Italia şi se va încheia în Rusia. Aerosmith va cânta şi la Glastonbury pe 27 iunie 2020, la O2 Arena din Londra pe 15 iulie şi la Manchester Arena pe 18 iulie.
 

Ultimul concert al trupei la Moscova a avut loc la începutul anului 2017 în cadrul turneului, „Aero-Vederci Baby!”, considerat de despărţire.

Trupa Aerosmith a fost înfiinţată în 1970 de Steven Tyler, Joe Perry şi Tom Hamilton, cărora li s-au adăugat ulterior Joey Kramer şi Brad Whithford.

Aerosmith s-a lansat în 1973 cu un album-debut, căruia i-au urmat alte 15 albume din care au vândut 150 de milioane de exemplare în întreaga lume.

Printre cele mai cunoscute piese ale grupului american se numără „Walk This Way”, „Cryin'”, „Janie’s Got A Gun”, „Dude (Looks Like A Lady)”, „Dream On” şi „I Don’t Wanna Miss A Thing”.

AGERPRES


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...