„Atunci când (SUA) ne vor propune restabilirea canalelor de cooperare, nu vom cocheta şi refuza. Primim deja semnale în acest sens. Este clar acum că refuzul SUA de a participa la comisia prezidenţială bilaterală nu a fost o idee constructivă”, a afirmat Lavrov.

Referitor la viitoarele alegeri prezidenţiale din SUA, şeful diplomaţiei ruse a spus că nu vede o mare diferenţă între republicani şi democraţi.

Rusia este pregătită să conlucreze cu UE şi SUA, dar nu va renunţa la interesele sale şi la identitatea sa, a subliniat ministrul rus de externe.

„Suntem pregătiţi pentru un dialog constructiv, pe picior de egalitate, cu parteneri din SUA şi UE, dar nu vom renunţa să ducem o politica internă şi externă independentă”, a afirmat Serghei Lavrov, evocând în acest context o declaraţie făcută recent de preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit căruia Rusia „nu face târg cu suveranitatea sa”.

În lumea de astăzi, relaţiile trebuie să se bazeze pe dialog şi respectarea reciprocă a intereselor, a mai spus ministrul rus. „Cred că dacă aceste principii ar fi fost percepute de către partenerii occidentali nu ar fi existat nicio tensiune în legătură cu avansarea NATO spre frontierele Rusiei şi nici criza ucraineană nu ar fi existat”, consideră el.

În acelaşi context, ministrul rus de externe a acuzat Occidentul că prin încercările sale de a menţine artificial o poziţie dominantă la nivel mondial pe calea sancţiunilor sau chiar pe cale armată nu face decât să provoace haos şi transformă ţări întregi în zone unde creşte ameninţarea teroristă.

„Epoca dominaţiei istorice a Occidentului — care durează de sute de ani — se apropie de sfârşit”, a opinat el, adăugând că noi centre de putere sunt în curs de apariţie în regiunea Asia-Pacific.