/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Voicu se va întâlni cu Pînzari, după ce instanța a obligat Guvernul să-l restabilească în funcție pe fostul șef IGP

missing
28 ianuarie 2020, ora 11:20

Ministrul Afacerilor Interne urmează să se întâlnească cu fostul șef al Inspectoratului General de Poliție (IGP) pentru a discuta dacă cel din urmă dorește să fie repus în drept sau să fie restabilit în funcție. Pavel Voicu a declarat că în cazul în care Alexandru Pânzari va dori să fie restabilit în funcție, decizia instanței, care prevede că Pînzari a fost demis ilegal, va fi atacată la Curtea de Apel. 

„Hotărârea primei instanțe ne impune imediat să-l restabilim în funcție. Noi studiem acum prevederile legale pentru a înțelege cum această procedură să fie înfăptuită. Vom avea o întâlnire cu Alexandru Pânzari pentru a vedea ce condiționează. Atunci o să primim decizii și o să vedem ce urmează… Putem face și o tranzacție de interese”, a declarat Pavel Voicu pentru TV8.

Ministrul a precizat că în luna iunie Alexandru Pînzari a solicitat încetarea raportului de serviciu, după acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul la pensie, iar cererea lui urmează a fi analizată. Contactat de redacție, Alexandru Pînzari nu a răspuns la telefon pentru a oferi o reacție în acest sens.

Menționăm că ieri magistrații Judecătoriei Chișinău au pronunțat o hotărâre care prevede că Guvernul este obligat să îl restabilească pe Alexandru Pînzari în funcția de șef al IGP și să îi achite salariile pentru această perioadă.

Alexandru Pînzari a fost demis de la șefia IGP la începutul lunii iunie a anului trecut de Guvernul Sandu, în locul acestuia fiind numit Gheorghe Bălan. Pînzari a fost numit șef la IGP în 2016. Anterior, a fost director interimar al Departamentului Instituțiilor Penitenciare.

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram