Astfel, în urma testului de alcoolemie s-a demonstrat că bărbatul este în stare avansată de ebrietate.

Suspectul este cercetat penal, iar dacă vina sa va fi demonstrată, acesta riscă o amendă de până la 10 mii de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la trei la cinci ani.