Două rachete au fost lansate asupra Zonei Verzi din Bagdad
Externe 9 ianuarie 2020, 18:34 | 1247

Două rachete au fost lansate noaptea trecută asupra Zonei Verzi din Bagdad, regiune în care se află sediul mai multor structuri internaționale, inclusiv ambasada Statelor Unite.

La scurt timp după atacul încă nerevendicat, forțele americane au emis un comunicat în care au precizat că nu au fost înregistrate victime, iar sediile organizațiilor străine nu au avut de suferit. Incidentul s-a produs la 24 de ore după ce Iranul a tras 22 de rachete asupra unor baze militare din Irak unde staţionează soldaţi americani. În ultimele luni, zeci de rachete au vizat militari şi diplomaţi americani în Irak, atacuri care nu au fost niciodată revendicate, dar unele dintre ele au fost atribuite de către Washington forțelor rebele pro-Iran. 

Opinia ta contează. Comentează!