image
Sursa foto: GettyImages

Guvernul britanic a publicat din greșeală adresele a 1000 de vedete și personalități decorate de regina Elisabeta a II-a

O listă cu peste 1.000 de adrese ale personalităților decorate de la Anul Nou de regina Marii Britanii, inclusiv cele ale unor șefi din poliție și politicieni, a fost publicată din greșeală de guvernul britanic.

Documentul, care conținea adrese complete și coduri poștale, a fost încărcat pe site-ul executivului de la Londra, dar a fost șters după scurt timp, relatează digi24.ro

„Ne cerem scuze tuturor celor afectați și încercăm să aflăm cum s-a întâmplat acest lucru”, a declarat un reprezentant al guvernului pentru BBC.

Adresele au fost vizibile timp de aproximativ o oră, apoi lista a fost scoasă de pe site și înlocuită cu una care nu conține date personale.

Pe listă se află și vedetele Sir Elton John și Olivia Newton-John și fostul procuror șef Alison Saunders.

Elton John este deja „sir” din 1998, când a fost făcut cavaler. De data aceasta va fi promovat ca membru al Ordinului Companionilor de Onoare, limitat la maximum 65 de membri, atât pentru muzică, cât și pentru activitatea caritabilă.

Protagonista muzicalului „Grease” va deveni „dame” Olivia Newton-John. Este răsplătită pentru serviciile aduse prin muzica sa, activismul în domeniul cancerului și activitatea caritabilă.

De asemenea, vor fi făcuți cavaleri regizorii Sam Mendes - cunoscut mai ales pentru "American Beauty" și cele două filme din seria James Bond - și Steve McQueen. Cel din urmă a câștigat Oscarul în 2014 cu filmul „12 ani de sclavie”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: