Data alegerilor parlamentare noi la Hâncești, după ce Alexandru Botnari a renunțat la mandatul de deputat
Comisia Electorală Centrală a stabilit pentru data de 15 martie 2020 desfășurarea alegerilor parlamentare noi în circumscripția electorală uninominală numărul 38, municipiul Hâncești.
Un proiect de decizie a fost aprobat la ședința CEC de astăzi, după ce deputatul democrat Alexandru Botnari a renunțat la mandatul câștigat în această circumscripție.
Alexandru Botnari a fost ales primar al municipiului Hâncești în urma turului doi al alegerilor locale din 3 noiembrie.
Devizul de cheltuieli pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare noi în municipiul Hâncești, aprobat de către CEC, este de 4,6 milioane de lei.
comentarii: