Ştiri

Sursa imaginii: timpul.md

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Economic

23 Dec. 2019 / 12:34

Igor Dodon: Obiectivul nostru este să întoarcem gestionarea Aeroportului Internaţional Chişinău Guvernului Republicii Moldova

NR Investments Ltd a anunţat oficială, că renunţă la cumpărarea cotei de 95% din Avia Invest SRL, compania concesionară a Aeroportului internaţional Chişinău.

„NR Investments Limited, vehiculul de investiţii din Guernsey, Insulele Channel, confirmă astăzi că şi-a cedat interesul pentru Komaksavia Airport Invest Ltd şi nu mai deţine interes indirect pentru Avia Invest S.R.L”, se arată în comunicatul emis.

Întrebat, în gestiunea cui va trece aeroportul internaţional Chişinău, preşedintele Igor Dodon a declarat că „proprietar al Aeroportului Internaţional Chişinău este statul Republica Moldova, nu este vorba de proprietate este vorba de dreptul de gestionare. Decizia care a fost astăzi publicată nu a fost discutată cu autorităţile din Republica Moldova. Probabil că această decizie a fost luată inclusiv din contextul că se deschid şi alte aeroporturi pe teritoriul Republicii Moldova. Monopolul care este instaurat până la aceste momente pe serviciile avia internaţionale în Republica Moldova acum noi îl distrugem şi asta pe cineva i-a pus în gardă”, a declarat Igor Dodon.

Totodată, Dodon a  afirmat că obiectivul rămâne întoarcerea gestionării Aeroportului Internaţional Chişinău exclusiv Guvernului Republicii Moldova.

La fel, Dodon a declarat că aeroportul din municipiul Bălţi va fi construit în baza unui parteneriat public-privat, iar cel din Mărculeşti, care se prevede să fie funcţional din lunile mai – iunie 2020, va fi construit din banii întreprinderilor de stat.

Comentarii