Fostul director al Orange, condamnat la închisoare în dosarul sinuciderii angajaţilor

by D M
Distribuiti mai departe...

Un tribunal francez l-a condamnat, vineri, pe fostul director general al grupului francez de telefonie Orange, Didier Lombard, la o pedeapsă de un an de închisoare, după ce l-a găsit vinovat de „hărţuire morală” într-un dosar care are legătură cu valul de sinucideri de la France Télécom, transmite Reuters.

Între 2008 şi 2009, 35 de angajaţi ai France Telecom (Orange) s-au sinucis, unii dintre ei evocând un „management al terorii” destinat să îi facă să părăsească compania.

Din pedepsa de un an de închisoare, la care a fost condamnat Didier Lombard, a fost suspendată o perioadă de opt luni, ceea ce înseamnă că practic Didier Lombard va petrece doar patru luni în închisoare. De asemenea, Didier Lombard a fost condamnat la plata sumei de 15.000 de euro.

La rândul său, compania Orange, care la data sinuciderilor se numea France Telecom, a fost găsită şi ea vinovată de acelaşi acuzaţii şi amendată cu 75.000 de euro.

Cazul a vizat un program de restructurare derulat între 2006 şi 2008 de France Telecom prin care se intenţiona să fie disponibilizaţi 22.000 din cei 120.000 de salariaţi şi să fie relocaţi alţi 10.000 de angajaţi.

În actul de punerea sub acuzare, procurorii au vorbit de „o hărţuire morală organizată la nivel de companie”. Procurorii nu reproşează foştilor manageri „alegerile strategice de transformare a companiei ci maniera în care această restructurare a fost făcută”.

Pe banca acuzaţiilor s-au aflat Didier Lombard, care a condus France Telecom între 2005 şi 2010, alături de numărul doi Louis-Pierre Wenes şi fostul director de resurse umane Olivier Barberot. Alţi patru membri ai conducerii companiei au fost inculpaţi pentru complicitate. Toţi riscau o amendă de 15.000 de euro şi un an de închisoare. La rândul său, compania France Télécom risca o amendă de 75.000 de euro.

Faptul că tribunalul din Paris i-a găsit vinovaţi pe Didier Lombard precum şi compania Orange ar putea stabili un precedent pentru marile companii şi ar putea deschide calea pentru alte proceduri colective similare în Franţa.

France Telecom este prima mare companie care a fost acţionată în justiţie în Franţa pentru „hărţuire morală”, definită de codul penal drept „acţiuni repetate având drept scop sau efect o degradare a condiţiilor de muncă”.

AGERPRES


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...