/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Un tânăr din capitală riscă pușcărie pentru fabricarea și vânzarea drogurilor de tip PVP. Stupefiantele - ”livrate” în locuri publice

missing
03 decembrie 2019, ora 11:04

Un tânăr de 24 de ani din Chișinău riscă ani grei de închisoare pentru fabricarea mai multor kilograme de droguri sintetice de tip PVP și vânzarea acestora. Procurorii PCCOCS anunță că au expediat în instanța de judecată dosarul de învinuire a acestuia.

Bărbatul și-a desfășurat activitatea ilegală în perioada 2018-2019, în cadrul unui grup criminal organizat. Schema funcționa prin intermediul grupurilor private create pe ”Wire”, ”VIPole” și ”Telegram”. Banii erau colectați prin intermediul portmoneelor virtuale în sistemul de plată online ”Qiwi”, înregistrate în baza unor cartele SIM pre-pay (fără contract) ale operatorilor de telefonie mobilă naționali și din alte state.
Drogurile erau livrate în baza comunicării electronice și ascunse în locuri publice, în unele cazuri chiar și la tulpina copacilor, acoperite cu frunze și pământ, în pliculețe confecționate din bandă de izolare.
Oamenii legii, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au efectuat percheziții la domiciliul acestuia tânărului în iulie 2019. Astfel, au fost ridicate pentru examinare sute de pachețele cu droguri tip PVP, cântar electronic la scară mică, destinat pentru repartizarea dozelor de droguri pentru comercializare consumatorilor de substanțe narcotice, cartele SIM utilizate la crearea conturilor bancare electronice, cartele bancare utilizate pentru extragerea mijloacelor bănești obținute din activitatea criminală, dispozitive electronice folosite la comunicarea cu membrii grupării criminale și consumatorii de droguri și alte obiecte importante pentru urmărirea penală.
În aceeași zi, bănuitul a fost reținut și plasat în arest, la solicitarea procurorilor. Ulterior, judecătorii au  modificat măsura în control judiciar.
Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram