Un tânăr va sta opt ani după gratii pentru că și-a șantajat iubita cu poze cu caracter intim
Social 27 noiembrie 2019, 17:38 | 1491

Un tânăr de 26 de ani, care și-a amenințat iubita cu publicarea pe internet a unor fotografii intime, dacă nu îi dă patru mii de lei în schimb, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru acest gest.

Înainte de a pretinde de la iubita sa cele patru mii de lei, bărbatul ceruse anterior opt mii de lei, se spune între-un comunicat emis de Procuratura Generală. Mai exact, sub pretextul că trebuie să achite o amendă pentru că a condus în stare de ebrietate, tânărul i-a cerut victimei, în vârstă de 23 de ani, mai multe sume, cu titlul de ajutor, în tranșe a câte două - trei mii de lei, inclusiv un inel cu o valoare similară. Până la urmă, fata și-a dat seama că este șantajată și a refuzat să-i dea și un lănțișor de aur, pe care el i l-a cerut ca să acopere întreaga sumă a amenzii inventate. Drept rezultat, tânărul a amenințat-o că va publica pe rețelele de socializare fotografii cu ea, dar și cu el, în ipostaze intime. În consecință, victima a început să înregistreze discuțiile telefonice cu tânărul și a anunțat autoritățile, care au intervenit și l-au reținut pe făptaș chiar în momentul în care i-a fost transmisă suma de patru mii de lei, iar el încerca să găsească pozele cu care o șantajase, ca să le șteargă din telefon. Reținerea a avut loc într-un local de pe Aleea Gării din Chișinău, pe 5 august, după care, la solicitarea procurorilor, bărbatul a fost plasat în arest, până la pronunțarea sentinței Judecătoriei Chișinău. Potrivit procurorilor, cei doi au făcut cunoștință pe rețelele de socializare, după care și-au dat întâlnire. Tânărul a făcut fotografii cu caracter intim, chiar dacă fata și-a exprimat dezacordul. În următoarea zi, el a sunat-o ca să-i ceară ajutorul financiar în situația pe care a inventat-o. Anterior, tânărul respectiv a fost condamnat și pentru jaf. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie