image
Sursa foto: foto simbol

Open Arms a salvat 73 de migranţi aflaţi pe o barcă în derivă pe Marea Mediterană, dintre care 26 minori

Organizaţia umanitară spaniolă Open Arms a salvat joi, în centrul Mediteranei, 73 de migranţi, dintre care doi copii şi mai mulţi răniţi prin împuşcare sau cu simptome de hipotermie şi deshidratare, transmite EFE.

Toţi se aflau pe o barcă în derivă cu risc de naufragiu, fiind descoperiţi la circa 80 km nord de oraşul libian Az Zawiya, la vest de Tripoli, aproape de frontiera cu Tunisia, au precizat pentru EFE surse din cadrul ONG-ului spaniol.

Între cele 73 de persoane salvate, se aflau patru femei, dar şi doi copii de 3 şi, respectiv, 4 ani şi 24 de minori neînsoţiţi.

Unii dintre migranţi au suferit şoc traumatic, arsuri de gradul al doilea şi al treilea, răni prin împuşcare sau hipotermie gravă şi deshidratare, a detaliat organizaţia pe reţelele sociale.

ONG-ul a solicitat un port sigur pentru transferul acestor persoane şi aşteaptă instrucţiuni din partea celor două state europene cele mai apropiate, Italia şi Malta.

La rândul său, nava Ocean Viking, a ONG-urilor Medici Fără Frontiere şi SOS Mediterana, găzduieşte la bord 125 de migranţi salvaţi în ultimele zile în două operaţiuni distincte în Mediterana Centrală.

Miercuri, nava a salvat 30 de migranţi care navigau în direcţia Europa, aceştia adăugându-se celor 95 de persoane care se aflau deja la bordul ambarcaţiunii umanitare după ce au fost salvaţi anterior, între care 11 femei, patru femei însărcinate şi şase copii foarte mici.

Germania, Franţa, Italia şi Malta au ajuns în septembrie la un acord pentru a gestiona fluxurile migratorii doar din Mediterana Centrală, cu un sistem de distribuţie a migranţilor, un acord pe care doresc să-l extindă la restul membrilor Uniunii Europene.

Noutăţile partenerilor

comentarii: